Main menu

header

de Elena Nedelcu

Ghimbirul creşte în regiunile tropicale, precum Africa, India şi sudul Asiei, este o plantă perenă, cu rizom aromatic, bogat în uleiuri eterice. Cel mai des se întrebuinţează în bucătăriile orientale, ca şi condiment, dar poate fi folosit şi ca medicament natural. În Europa a fost adus de militarii care au luptat în cruciade, în perioada Evului Mediu. Este cunoscut şi datorită proprietăţilor sale anticancerigene, iar cercetătorii sunt de părere că poate fi considerat chiar un supliment nutritiv.

Îndepărtează starea de greaţă
Consumul regulat de ghimbir igienizează sângele şi tocmai de aceea este recomandat împotriva afecţiunilor cardiovasculare. Cercetătorii sunt de părere că o cană cu ceai, băută în fiecare dimineaţă, este ideală pentru un sistem digestiv sănătos. Tocmai de aceea, orientalii folosesc această plantă ca remediu natural împotriva afecţiunilor stomacale.
Dacă aveţi rău de maşină sau de avion, este recomandat să consumaţi 150 g de ghimbir cu aproximativ 30 de minute înainte de a vă urca la bord sau, dacă vă este mai confortabil, să beţi o bere de ghimbir. În felul acesta veţi scăpa de emoţii, de frică sau de neplăcutele stări de vomă. Este recomandat şi în cazul femeilor însărcinate, care pot spune adio senzaţiei de greaţă cu ajutorul a 25 g de ghimbir.

Coboară temperatura
În medicina ayurvedică, ghimbirul e considerat ca fiind planta echilibrului. Acesta reduce simptomele răcelii şi scade temperatura corporală. Un remediu de neînlocuit, cu rol de protejare a digestiei şi cu importante proprietăţi antibiotice, îl constituie băutura realizată din ghimbir, lămâie şi miere. Pentru a o obţine folosiţi ghimbir pisat, pe care îl lăsaţi să fiarbă puţin, după care îl acoperiţi timp de 15 minute, iar la final agăugaţi mierea şi lămâia.

Opreşte răspândirea celulelor bolnave
O altă afecţiune prevenită, dar şi tratată cu ghimbir este artrita. Datorită proprietăţilor antiinflamatorii, consumul regulat ajută pacienţii cu artrită, neavând efecte secundare. Ceaiul din această rădăcină s-a dovedit a fi eficient şi în tratamentul bolnavilor de cancer, care fac chimioterapie. Sucul, consumat într-o anumită concentraţie, poate inhiba dezvoltarea celulelor canceroase. Specialiştii au demonstrat că planta împiedică dezvoltarea acestora, situate la nivelul colonului, ficatului sau ovarelor, dar opreşte şi vascularizarea tumorii.

Ţine la distanţă crampele menstruale

Rădăcina de ghimbir, preparată sub formă de ceai, s-a dovedit a fi un bun calmant în cazul crampelor cauzate de menstruaţie. Un studiu publicat recent a arătat că ghimbirul are aceeaşi acţiune ca şi ibuprofenul, doar că protejează stomacul şi nu are efecte adverse. Pentru ceai folosiţi doar două linguriţe cu rădăcină proaspătă. Ghimbirul vă ajută să aveţi şi o epidermă mai luminoasă - amestecaţi rădăcină proaspăt rasă cu sare de mare şi suc de lămâie verde şi ţineţi în cuptorul cu microunde câteva secunde. Aplicaţi acest amestec pe piele, lăsaţi-l să acţioneze timp de 30 de minute şi apoi clătiţi. Vă va da o strălucire sănătoasă, iar vitamina C vă va face pielea catifelată.

- Dacă doriţi să cultivaţi ghimbir în casă trebuie să ştiţi că se reproduce prin separarea părţilor din rădăcina subterană, care este un rizom bulbos. Pentru a da rod aveţi mare grijă ca rădăcina să fie proaspătă şi să o cultivaţi în ultimele zile ale iernii. După plantare ţineţi ghiveciul la căldură şi udaţi-l cu regularitare, dar nu din abundenţă.