Main menu

header

de Liliana Simidon

Iarna se apropie cu paşi repezi şi vă gândiţi cu groază că va veni sezonul gripei? Se ştie că fiecare organism are propriul său sistem de apărare, cu ajutorul căruia pot fi neutralizate majoritatea formelor de agresiune din exterior (virusuri şi bacterii). Însă, din când în când, el trebuie ajutat pentru a funcţiona la capacitatea maximă.

Evitaţi stresul şi excesul de medicamente
Fără sistemul de apărare al organismului viaţa nu ar fi posibilă, astfel că, din când în când, el trebuie stimulat, deoarece se şubrezeşte o dată cu înaintarea în vârstă. Printre factorii care îl afectează se numără: stresul, stilul de viaţă foarte agitat, alimentaţia haotică, poluarea, excesul de medicamente (în special antibioticele şi tratamentele cu cortizon), pesimismul, fumatul activ sau pasiv şi consumul excesiv de alcool. Toate acestea „îngreunează” formarea limfocitelor T, care produc anticorpi.

Nu uitaţi de citrice
Pentru a trece cu bine peste sezonul rece care bate la uşă, aveţi nevoie de vitamine (A, B, C şi E) şi minerale (în special zinc, fier şi magneziu). Înfruptaţi-vă din plin cu fructe şi legume proaspete precum: portocale, grepfrut, kiwi, lămâi, coacăze negre, măceşe, cătină, varză, ţelină, ardei (chiar şi cei iuţi dacă stomacul tolerează), conopidă, ceapă şi usturoi. De asemenea, foarte bun este hreanul, care acţionează ca un scut împotriva virusurilor şi a bacteriilor.
Mâncaţi peşte, preferabil fiert în aburi sau la cuptor, carne de pui (fără pieliţă), lactate şi uleiuri obţinute prin presare la rece (adăugate când mâncarea este gata preparată). Acestea sunt surse de vitamina E, care este supranumită „vitamina tinereţii”. Condimentele (pătrunjel, cimbru, mărar, busuioc) sunt şi ele binevenite.
Gândiţi pozitiv şi alungaţi stresul, căci sunt foarte multe cercetări care atestă faptul că sistemul imunitar este „subminat” de stările de încordare. Atunci creşte considerabil riscul de a căpăta o boală infecţioasă. Încercaţi să vă bucuraţi de fiecare clipă liberă, să vă plimbaţi prin parcuri şi păduri, să aveţi grijă să dormiţi opt ore în fiecare noapte şi, dacă nu puteţi face acest lucru, mergeţi seara pe jos circa 30 de minute.

Propolisul, un partener de încredere
Şi produsele stupului pot ajuta foarte mult. Printre acestea, cel mai important este propolisul - un antibiotic natural, cu proprietăţi antimicrobiene, foarte bun pentru întărirea sistemului imunitar şi pentru îmbunătăţirea circulaţiei sangvine. Acesta tratează cu succes gripa, toate afecţiunile din sfera ORL, dar şi câteva boli de stomac (ulcer gastroduodenal, colite acute şi enterite). Atenţie însă! Sunt unele persoane alergice la propolis, aşa că înainte de prima folosire se aplică la încheietura mâinii trei-patru picături, care se lasă să se usuce. După opt ore, dacă locul respectiv nu s-a înroşit şi nu a apărut nicio iritaţie, puteţi începe tratamentul astfel: 30 de picături de două-trei ori pe zi, cu 30 de minute înainte de masă (pentru adulţi). Această cură nu este recomandată în cazul afecţiunilor hepatice grave, al insuficienţei renale sau al unor probleme cardiace.
Lăptişorul de matcă este, de asemenea, un regal pentru întărirea sistemului imunitar, datorită compoziţiei complexe: oligoelemente, săruri minerale, aminoacizi şi o concentraţie mare de vitamine din complexul B (primează vitamina B5, supranumită „vitamina antistres”). Poate fi de folos în boli grave (hepatită, TBC sau ciroză) şi susţine organismul în stări de slăbiciune fizică, atunci când aveţi senzaţia că nu vă mai puteţi ţine pe picioare. De asemenea, bărbaţii pot folosi lăptişorul de matcă atunci când încep să aibă probleme cu viaţa sexuală. Singurul dezavantaj îl constituie faptul că poate să crească pofta de mâncare.

Recomandări

COUGH KALP - întăreşte sistemul imunitar. Este indicat pentru prevenirea răcelii, a gripei, a pneumoniei, a bronşitei, pentru tratarea tusei, a durerilor, a inflamaţiilor gâtului şi a rinitelor. Are acţiune benefică asupra plămânilor şi a întregului aparat respirator. Administrare: una-două linguriţe de trei ori pe zi.
ESBERITOX - conţine o combinaţie unică ce vă poate feri de infecţiile cauzate de un sistem imunitar precar. Este bun în infecţii respiratorii recidivante. Administrare: una-două tablete de trei ori pe zi.
AMLA - are calităţi în cazul unei imunităţi scăzute, febră, convalescenţă sau căderea părului. Singurul dezavantaj este acela că măreşte senzaţia de foame. Administrare: o capsulă de trei ori pe zi.
LINIA VERDE: IMUNITATE CU ECHINACEA - măreşte rezistenţa organismului, deoarece are proprietăţi antibacteriene şi antivirale şi este deosebit de util în cazul stărilor de imunodeficienţă, răceli, viroze şi afecţiuni pulmonare. Cu ajutorul acestui produs puteţi preveni infecţiile. Administrare: una-două capsule de trei ori pe zi.