Main menu

header

de Gabriela Niculescu

Datorită concentraţiei mari de substanţe hrănitoare care intră în compoziţia sa, lăptişorul de matcă este un energizant natural, fiind de un real ajutor în tratarea multor boli. O cură cu acest remediu natural alungă oboseala şi combate efectele stresului. Există o mulţime de tratamente naturiste în a căror compoziţie se regăseşte lăptişorul de matcă, dar şi o mulţime de reţete pentru măştile de faţă, acest lăptişor reuşind să hidrateze şi să revigoreze foarte bine tenul.

Impulsionează creşterea
Substanţă produsă de albinele tinere, lăptişorul de matcă este bogat în nutrienţi indispensabili organismului. Printre aceştia se numără acidul pantotenic (combate efectele stresului şi revigorează organismul), piridoxină (alungă anemia), vitaminele A, C, D şi E, minerale (calciu, fier, cupru, fosfor, potasiu, siliciu şi sulf), enzime şi 18 aminoacizi. Graţie compoziţiei sale excepţionale (proteine, lipide, glucide, vitamine, hormoni, enzime, minerale, factori vitali specifici şi substanţe cu rol de biocatalizatori în procesele de regenerare a celulelor), lăptişorul de matcă previne şi tratează o serie de afecţiuni, dar este şi un stimulent biologic cu acţiune energetică şi regeneratoare asupra organismului. Este tonic general, fizic şi psihic, are efect antiinfecţios şi stimulează creşterea în înălţime a copiilor şi apetitul.
Cura cu lăptişor de matcă se efectuează, de obicei, de două ori pe an, primăvara şi toamna, timp de 30 de zile. Se iau 50 mg - se ţin sub limbă sau se diluează în puţină apă. Pentru copiii până la 10 ani, doza se reduce la jumătate. Dacă produsul se ia sub formă de fiole, cura se ţine zece zile, de două ori pe an.
Pentru a avea efectele dorite, este bine să fie administrat cu 30 de minute înainte de masă.

Preîntâmpină maladia Alzheimer
Datorită antioxidanţilor conţinuţi (vitaminele A, C şi E), cura cu lăptişor de matcă poate preveni formarea tumorilor canceroase, prin anihilarea radicalilor liberi. De asemenea, lăptişorul de matcă este o sursă de acetilcolină, substanţă care permite transmisia influxului nervos între neuroni, cura fiind indicată şi pentru prevenirea maladiei Alzheimer (cei cu această boală au un nivel scăzut de acetilcolină).

Combate depresia
Fiind un tonic general, lăptişorul de matcă are efect regenerator asupra organismului. Cura cu acest produs apicol este indicată în astenie, în refacerea după boală sau după o intervenţie chirurgicală, în perioadele de efort fizic şi intelectual intens. Este ideală în special pentru cei care au o alimentaţie deficitară, care manifestă o stare de slăbiciune generală, dar şi anxietate sau depresie. Este bine să nu luaţi lăptişor de matcă în a doua parte a zilei, pentru că, fiind energizant, poate da insomnie.

Ne păzeşte de infecţii
Potrivit unor cercetători americani, are virtuţi antibiotice, substanţele conţinute de acest produs apicol ajutând la prevenirea unor infecţii precum cele cu bacilul Koch (cauza tuberculozei), bacilul E. coli (care poate da enterocolită), stafilococul auriu (produce diverse infecţii, precum foliculita) şi alţi germeni infecţioşi. Pe lângă efectul antibiotic, lăptişorul de matcă are proprietăţi antivirale şi antiinfecţioase, întărind sistemul imunitar.
Conţinutul bogat în vitamine şi minerale îl recomandă şi în cosmetică, atât în tratamente interne, cât şi externe.

- Dacă suferiţi răni sau arsuri, pentru vindecare rapidă puteţi tampona locurile afectate cu lăptişor de matcă proaspăt.

Atenţie! Este interzis persoanelor alergice la produse apicole, în caz de hiperfuncţii glandulare, diabet zaharat, delir şi agitaţii psihice.