de Elena Şerban
Multă vreme ştiam cum arată un fruct de ananas doar din fotografiile de pe cutiile de compot sau din filme. Acum, aproape în fiecare magazine alimentar, mai mic sau mai mare, se poate găsi acest fruct. Pe lângă gustul bun, dacă este consumat crud, ananasul este deosebit de eficient în combaterea durerilor de cap şi a celor musculare.
Combate durerile date de artrită
Avantajul consumului de ananas, comparativ cu al altor alimente care reduc durerile de cap, este acela că elimină şi migrenele date de mahmureală. De asemenea, în cazul în care aţi exagerat cu lucrul la sala de gimnastică, după o pauză îndelungată de sedentarism, vă puteţi baza tot pe ananas pentru a scăpa de febra musculară. Esenţial este însă ca acest fruct să fie mâncat crud.
Efectul bun al ananasului este dat de enzima numită bromelaină, pe care o conţine din plin. Aceasta are proprietăţi antiinflamatoare şi poate combate o serie întreagă de dureri, printre care chiar şi pe cele cauzate de artrită.
Întăreşte imunitatea
Specialiştii recomandă consumul crud, deoarece, prin conservare, bromelaina este distrusă. Aceasta nu este însă singura substanţă ce face din ananas unul dintre cele mai sănătoase fructe din lume. El este şi o sursă excelentă de vitaminele B1, B6 şi C, mangan, cupru şi fibre. Graţie acestora, ananasul mai are şi alte beneficii asupra sănătăţii: ajută digestia, reduce coagularea excesivă a sângelui, micşorează anumite tipuri de tumori, întăreşte sistemul imunitar şi protejează împotriva degenerescenţei maculare.
Pont! Ca variantă de consum, feliile crude de ananas pot servi drept garnitură la omletă sau pot fi mâncate alături de iaurt proaspăt.