Main menu

header

de Liliana Simidon

Arterele coronare furnizează musculaturii inimii sânge oxigenat. Cu timpul însă, din cauza unui regim alimentar bogat în grăsimi şi prăjeli sau a sedentarismului, se depune colesterol pe pereţii acestora. Arterele se strâmtează, apărând ateroscleroza, sau se poate ajunge la angina pectorală - atunci când îngustarea depăşeşte 50% -, astfel încât nu se mai furnizează oxigenul de care musculatura cardiacă are nevoie în timpul efortului sau al stresului. Din fericire, un stil de viaţă sănătos şi tratamentele medicamentoase şi naturiste pot îmbunătăţi starea de sănătate a celor afectaţi.

Evitaţi alimentele grase!
Simptomele anginei pectorale sunt: durere în piept, în spatele sternului (ce poate radia spre gât), maxilar inferior, spate sau braţe. Pe lângă durere mai pot apărea şi alte simptome precum: senzaţie de greaţă, de vomă, oboseală, nervozitate, ameţeală şi dispnee. Factorii care accelerează ateroscleroza sunt: fumatul, tensiunea arterială ridicată şi diabetul.
Dacă vă confruntaţi cu această problemă şi aţi început tratamentul medicamentos trebuie să evitaţi mâncărurile grase, grăsimile animale, carnea, tutunul şi cafeaua.

Lămâia curăţă vasele sangvine
Într-un pahar cu apă caldă puneţi o linguriţă cu miere şi o felie de lămâie şi beţi în fiecare dimineaţă pe stomacul gol. Acest remediu vă va ajuta foarte mult la prevenirea anginei, deoarece mierea împiedică formarea colesterolului, iar lămâia acţionează ca un detergent natural care curăţă vasele sangvine.
Un alt remediu foarte eficient pentru toate afecţiunile cardiace este consumul frecvent de usturoi. Acesta îmbunătăţeşte circulaţia sângelui şi combate bolile circulatorii, printre care şi angina. Îl mai puteţi folosi şi sub formă de tinctură: puneţi 100 g de usturoi zdrobit în 400 ml de alcool, lăsaţi-l o săptămână la macerat într-o sticlă de culoare închisă, după care puteţi folosi o jumătate de linguriţă de două-trei ori pe zi.
Ceapa are proprietăţi similare cu ale usturoiului. O puteţi consuma ca atare sau sub formă de macerat. Puneţi 300 g de ceapă curăţată într-un litru de apă, lăsaţi peste noapte (12 ore) şi consumaţi a doua zi.

Busuiocul merge direct la inimă
Sucurile proaspete de mere sau de struguri îmbunătăţesc şi ele circulaţia, iar păducelul, luat sub formă de ceai (două-trei căni pe zi) sau de tinctură (30 de picături, cu miere, de trei ori pe zi), normalizează tensiunea arterială.
Busuiocul indian este, de asemenea, foarte util. Dacă nu vă este la îndemână îl puteţi înlocui cu cel românesc. Puneţi o cantitate mică de suc proaspăt obţinut din frunze într-o cantitate egală de apă călduţă şi adăugaţi câteva picături de miere. Luaţi acest amestec cât de des posibil.
Consumaţi vitaminele A, C şi E din surse naturale. Vitamina A o puteţi asimila din broccoli, spanac, morcovi, iar uleiurile de porumb, germeni de grâu sau de floarea-soarelui, presate la rece, sunt bogate în vitamina E. Cât despre vitamina C, aceasta se găseşte din abundenţă în pătrunjel, cătină, măceşe, citrice sau ananas.

Recomandări

CARDIOTONE - conferă elasticitate vaselor sangvine, îmbunătăţeşte microcirculaţia, optimizează debitul sangvin, fortifică musculatura cardiacă, protejează întregul sistem circulator şi reglează tensiunea arterială. Administrare: una-două capsule de trei ori pe zi.
ARJUN - este un tonic cardiac util în angină, postinfarct miocardic, postintervenţie pe cord, hipertensiune arterială sau cardiopatie ischemică dureroasă şi nedureroasă. Administrare: una-două capsule de trei ori pe zi.
CARDIOVASC - recomandat în hipertensiune arterială, cardiopatie ischemică cronică dureroasă şi nedureroasă, ateroscleroză ischemică, insuficienţă circulatorie şi sindrom Raynaud. Administrare: o capsulă de trei ori pe zi.
CALMOCARD - este un foarte bun calmant cardiac, fiind de ajutor pentru o inimă aflată în suferinţă. Administrare: trei căni pe zi.

Pont! Exerciţiile uşoare îmbunătăţesc circulaţia sângelui, aşa că este bine să vă formaţi un obicei din a face zilnic plimbări pe jos, dimineaţa ori seara.