de Mariana Borloveanu
Cicoarea este cunoscută de foarte multă vreme pentru proprietăţile ei vindecătoare. Dacă vechii egipteni o cultivau şi o foloseau pentru tratarea afecţiunilor hepatice şi renale, europenii au utilizat-o multă vreme în locul cafelei. Maica Eutasia de la Mănăstirea Agapia a păstrat câteva dintre leacurile mănăstireşti cu cicoare ce au dat rezultate în vindecarea unor boli de ficat, pancreas sau a cancerului de colon. Aceste leacuri pot fi eficiente prin infuzii, decocturi, fierturi sau macerate.
Curăţă corpul de toxine
Încă din perioada Egiptului Antic, această plantă încântătoare se găsea pe păşuni şi fâneţe, pornind din zonele de câmpie şi până la dealurile submontane. După ce i-au fost descoperite proprietăţile curative, a început să fie cultivată pe zeci de mii de hectare, în vederea tratării afecţiunilor hepatice, abdominale şi neurovegetative. Egiptenii consumau mari cantităţi de cicoare, deoarece credeau în puterea acesteia de a curăţa sângele şi ficatul de toxine.
La început, cicoarea se cultiva pentru rădăcina sa, pe care oamenii o măcinau şi o foloseau ca băutură energizantă, aceasta fiind apropiată ca gust, dar şi ca proprietăţi de cafea. În timp, au început să fie folosite ca leac şi frunzele şi florile. La noi în ţară, cicoarea s-a cultivat încă din anul 1920, iar de-a lungul vremii a cunoscut denumiri populare extrem de variate, precum: cicoară, cicoare de câmp, cicoare de vară, cicoare sălbatică, cicorie amară, doruleţ, dudău, floarea secerei, încingătoare, scai voinicesc, scăluseţ de casă sau sporis.
Stimulează digestia şi secreţia pancreasului
Având în vedere varietatea zonelor în care creşte cicoarea, la mănăstiri, călugării preferă să o cultive ei înşişi. Puteţi cumpăra cicoare şi de la magazinele naturiste, dar, dacă vă hotărâţi să o culegeţi singuri, e bine să ştiţi că florile şi frunzele ei se recoltează dimineaţa, după ce se ridică roua, în timpul înfloririi (iulie şi august), iar rădăcinile se scot din pământ primăvara (martie şi aprilie) şi toamna (septembrie şi octombrie). După ce se spală sub jet de apă, rădăcinile se usucă la umbră, apoi se păstrează în săculeţi de pânză.
Planta conţine acid cichoric, înrudit cu cinarina din frunzele de anghinare, principii amare şi o substanţă din grupa zaharurilor, numită inulină. Alături de acestea, are în componenţă săruri minerale (fier, fosfor, calciu, potasiu, cupru şi magneziu) şi vitamine (A, B1, B2, C, K şi PP). Datorită acestor compuşi, ceaiul de cicoare este coleretic, ajutând secreţia de bilă şi determinând creşterea diurezei.
Această plantă stimulează digestia şi secreţia pancreasului, este un bun colagog, antispastic intestinal, expectorant şi antiseptic al căilor respiratorii, hipoglicemiant şi antidiabetic şi sporeşte atât funcţiile hepatice, cât şi pe cele digestive şi renale. Dar cel mai important lucru este faptul că ajută la eliminarea substanţelor toxice din organism.
Combate constipaţia
Următoarele două remedii sunt indicate pentru stoparea tumorilor la nivelul colonului, stimularea funcţiilor ficatului, favorizarea acţiunii laxative în combaterea constipaţiei, grăbirea tranzitului intestinal, neutralizarea radicalilor liberi, calmarea durerilor de stomac, îndepărtarea bolilor de ficat, alungarea neplăcerilor cauzate de reumatism, combaterea febrei şi, nu în ultimul rând, pentru reducerea riscului apariţiei metastazelor în cancerul de colon şi stoparea tumorilor. Pentru primul remediu puneţi la fiert 250 ml de apă plată sau de izvor. Între timp se iau două linguriţe cu rădăcini uscate de cicoare şi se dau prin maşina de râşnit cafea, adăugându-se în momentul în care apa începe să clocotească. Se fierb cinci minute, după care se acoperă vasul cu un capac şi se mai lasă la infuzat încă zece minute. Se strecoară şi se fracţionează în trei părţi egale. Lichidul se poate bea rece sau călduţ, înaintea celor trei mese principale. Cura durează zece zile şi poate fi reluată din două în două luni.
Pentru cel de-al doilea remediu, care se urmează în paralel cu primul, fierbeţi în clocot 200 ml apă de izvor, după care stingeţi focul şi adăugaţi două linguriţe cu plantă (amestec de frunze şi de flori), care se lasă la infuzat timp de zece minute. După aceea se strecoară şi se mai ţine deoparte, până când acesta devine călduţ. Ceaiul se bea cu înghiţituri mici, de preferinţă înainte cu aproximativ o oră de mesele de dimineaţă şi de seară.
Spuneţi adio migrenelor!
La prepararea unui remediu pentru calmarea durerilor de cap şi chiar a colicilor biliare este nevoie de un litru de vin alb de ţară şi de 20 g flori uscate de cicoare. Acestea se vor mărunţi bine, se pun într-o sticlă de 1,5 l, după care se adaugă vinul. Recipientul se închide ermetic şi se agită bine de câteva ori, după care se lasă la macerat timp de zece zile. După acest interval, lichidul se strecoară printr-un tifon, se toarnă înapoi în sticlă şi se păstrează în cămară. Se pot bea 50 ml din vinul obţinut, de două-trei ori pe parcursul unei zile. Cei care vor pot să-l îndulcească folosind miere atunci când îl beau.
Pentru prepararea acestei fierturi este nevoie de 250 g de rădăcini proaspete, care se fierb întregi în 500 ml apă, punându-se pe foc în acelaşi timp, când apa este încă rece. Se fierb aproximativ zece minute, după care se scot pe un şervet uscat, se toacă mărunt şi se combină cu două linguri cu ulei de măsline. Cantitatea preparată se consumă pe parcursul unei singure zile. Se recomandă diabeticilor, durata tratamentului fiind nelimitată. Se întrerupe doar atunci când glicemia se stabilizează.
Atenţie! Persoanele care au pietre la rinichi nu pot face tratamente cu rădăcină de cicoare, aceasta având un continut ridicat de oxalaţi.