de Mariana Borloveanu
Chiar dacă trăim departe de imensele plantaţii de măslini, trebuie să avem conştiinţa faptului că în terapeutica medicală fructele lor sunt deosebit de preţioase pentru sănătate. Încă din Antichitate, Hipocrate, părintele medicinei, a recomandat consumul de măsline în vederea tratării a numeroase afecţiuni. De la uleiul presat la rece şi până la tratamentele cu frunze şi fructe, există mai multe remedii naturiste, unele dintre ele fiind împărtăşite şi de maica Anastasia, de la Mănăstirea Celic Dere.
Plantă tămăduitoare pe vremea Mântuitorului
În Ţara Sfântă, încă din perioada lui Hristos, existau păduri compacte de măslini la nord de Gaza, pe şesurile Şaronului şi ale Hebronului sau în Grădina Ghetsimani, situată la baza Muntelui Măslinilor din Ierusalim, unde Mântuitorul venea adesea pentru a se ruga şi de unde a şi fost arestat. Încă din vremea aceea, frunzele şi fructele acestui pom erau la mare preţ, pentru că vindecau multe boli, iar în Grecia Antică, planta era la rang de regină a fertilităţii şi a deplinei stabilităţi a echilibrului fizic.
Măslinul este un arbust fructifer la origine, dar este dirijat în aşa fel, încât să aibă aspectul unui copac cu trunchi masiv, mai ales o dată cu atingerea maturităţii. Măslinii neîngrijiţi cresc mult mai încet decât cei din culturi, care există în Europa de aproape o mie de ani. Frunzele de culoare gri-argintiu sunt foarte groase, se reînnoiesc la un interval de doi ani şi sunt folosite în multe tratamente naturiste.
Cel mai eficient medicament în ulcer
Consumul măslinelor este cel mai bun leac în ceea ce priveşte vindecarea ulcerelor, iar sucul stors din fructele proaspete, neconservate, este indicat pentru tratarea mai multor boli cronice. Compoziţia chimică a fructului cuprinde o paletă extrem de variată: apă, vitaminele A, B, C, E, F, săruri minerale şi materii azotate, grase, ulei, substanţe extractive, sulf, fosfor, cupru, mangan, calciu, fier, magneziu, protide, celuloză şi altele. Consumul lor asigură, de asemenea, o bună digestie, având efect laxativ, emolient, antidot al otrăvurilor, asigurând drenajul biliar şi stimulând buna funcţionare a ficatului. De asemenea, măslinele scad valorile colesterolului şi ajută la înmuierea keratozelor, vindecând leziuni şi alte răni.
Uleiul, frunzele şi fructele sunt un adevărat medicament în afecţiuni precum: abcese, boli hepatice ori digestive, alopecie, anemii, arsuri, colici, constipaţie, cosmetică, diabet zaharat, dischinezie biliară, dureri diverse, entorse, furuncule, gută, hipertensiune, hepatite, litiaze renale sau biliare, nevrite, panariţiu, parodontoză, pecingine, pioree, reumatism sau viermi intestinali.
Leac antidiareic
Un leac al vremurilor de demult ne învaţă că măslinele pisate cu sâmburi cu tot, amestecate cu seu de oaie şi mămăligă caldă se puneau la gâtul copiilor bolnavi de gâlci. Şi astăzi, în amigdalită, se poate folosi cu succes acelaşi remediu.
În ceea ce priveşte frunza de măslin şi sâmburii arşi în foc şi apoi pisaţi şi amestecaţi cu rachiu, au fost şi vor rămâne întotdeauna cel mai de seamă leac împotriva durerilor de măsele.
Şi împotriva tricofitiei există un remediu cu rezultate fără tăgadă: se pune o măslină în spuză, după care se desface şi se scoate sâmburele, apoi se aplică pe leziune.
Scrumul de sâmburi de măslin este cel mai eficient tratament împotriva diareii. Se mai poate face un extract din frunze de măslin, care reduce nivelul colesterolului din sânge şi poate scădea presiunea sângelui la pacienţii cu hipertensiune uşoară.
O linguriţă cu ulei face minuni în dischinezie
Cel mai bun şi eficient medicament pe bază de măsline este uleiul presat la rece. Se poate folosi câte o linguriţă dimineaţa, la trezire, în boli interne precum dischinezie biliară sau hepatică şi afecţiuni abdominale. De asemenea, în caz de parodontoză se masează gingiile de mai multe ori pe zi, se aplică ulei cald pe locurile dureroase ale corpului sau se fac diverse combinaţii cu alte produse, precum gălbenuşul, şi se spală părul, deoarece acţionează ca un balsam. Pentru combaterea constipaţiei se ia, intern, câte o lingură cu ulei. În caz de keratoză sau alte afecţiuni cutanate, precum psoriazis sau hitioză, se face un amestec din apă de var şi ulei în proporţii egale şi se aplică pe zonele cu probleme, iar în gută se pune pe locurile dureroase, împreună cu frunze de ferigă, cât mai fierbinţi cu putinţă.
În cazul viermilor intestinali, se va lua câte o lingură cu ulei dimineaţa, pe stomacul gol, iar dacă aveţi pielea crăpată, uleiul de măsline este un adevărat balsam.
Uleiul de măsline este foarte util şi în cazul în care vă decideţi să vă curăţaţi organismul de substanţe nocive. Astfel, se ţine o cură în care se ia în gură o lingură cu ulei şi se va „mesteca” bine timp de 20 de minute, fără să se înghită deloc, pentru că este foarte toxic. Se va forma o masă tare ca o gumă, care se va arunca, după care se va spăla bine gura. Tratamentul se face în fiecare zi, timp de zece zile, şi este foarte eficient.
Sfat! În cazul în care sunteţi răciţi, puneţi pe gât sau pe piept cataplasme cu măsline pisate.