de Anda Postolache

Pe numele lui ştiinţific Alianthus altissima, arborele paradisului este cunoscut popular sub mai multe denumiri, printre care se numără: cenuşer, ciumac, crucea pământului, lemn-acru, lemn-domnesc, nuc sălbatic, oţetar chinezesc, platan, arbore puturos sau pom nerod. În scop terapeutic se folosesc de la el atât extractul din boboci, cât şi pudra obţinută din scoarţă.

Scoarţa luptă cu varicele
Arborele paradisului creşte până la 15-20 m şi este originar din China, Coreea şi Taiwan, motiv pentru care se mai numeşte şi oţetar chinezesc. Este întâlnit la marginea satelor, a pădurilor, în curţi sau este cultivat în parcuri, în scop ornamental.
Pentru tratamente se recoltează scoarţa, iar pudra obţinută din măcinarea ei este folosită pentru tratarea diareii, dizenteriei, a helmintiazelor (eliminarea viermilor intestinali), în caz de insuficienţă circulatorie periferică, varice şi edeme. Acest produs are efecte terapeutice deosebite, antiinflamatorii, antidiareice şi revulsive, scade permeabilitatea membranelor celulare şi îmbunătăţeşte circulaţia periferică. Se administrează câte o jumătate de linguriţă de trei ori pe zi, după mesele principale. Cura durează două săptămâni, cu pauză de zece zile, apoi se reia până la vindecare.

Indicat în sinuzite purulente
Extractul din bobocii arborelui paradisului este recomandat în conjunctivite catarale, sinuzite purulente, faringo-amigdalite, amigdalite pultacee şi entero-gastrite. Se administrează câte 25-50 de picături (1-2 ml) de două-trei ori pe zi. Cura durează cel puţin şase săptămâni.

Pont! Pudra de arborele paradisului se poate prepara acasă, măcinându-se scoarţa, după care se lasă la uscat.