de Elena Şerban
Numeroase prospecte ale unor medicamente sau suplimente alimentare conţin numele unor plante despre care nu am auzit nici în filme. În afară de câteva foarte scurte informaţii, în cazurile fericite, prea puţine persoane ştiu exact la ce sunt bune, spre exemplu, gugulul, garcinia, momordica sau gudmarul.
Garcinia
Temperează apetitul
Există o plantă ale cărei efecte ar putea-o înscrie la categoria „minune pentru siluetă”: garcinia. Aceasta intervine în metabolismul glucidelor şi al lipidelor, combate formarea şi depozitarea ţesuturilor adipoase, reglează apetitul şi favorizează păstrarea siluetei.
Garcinia este, în fapt, fructul unui arbore veşnic verde, ce creşte în Asia, mai precis în India şi împrejurimi. Cunoscut şi sub numele de dovleacul italian, Garcinia Cambogia are dimensiunea unei portocale şi culoarea verde.
Reglează metabolismul
Ce face deosebit acest fruct faţă de altele? Acidul hidroxycitric (AHC). Structura chimică a AHC este asemănătoare cu cea a acidului citric, care are un rol important în activarea şi reglarea metabolismului, intervenind în asimilarea lipidelor, glucidelor şi proteinelor şi contribuind, de asemenea, la instalarea stării de saţietate.
Preparatele din garcinia facilitează arderea grăsimilor, pot reduce formarea ţesutului adipos şi scad nivelul colesterolului.
Fructul de Garcinia Cambogia conţine acid citric şi acid acetic. Datorită prezenţei mai multor acizi în fruct, acesta poate fi folosit şi ca antiseptic - fructele fierte pot fi utilizate ca tratament pentru reumatism şi tulburări digestive.
Sporeşte gradul de energie
Deşi indienii folosesc această plantă de mii de ani, europenii şi americanii au descoperit abia la începutul anilor ‘60 că AHC reduce transformarea hidraţilor de carbon în grăsimi.
În timpul metabolizării alimentelor, hidraţii de carbon neutilizaţi ca sursă de energie sau depozitaţi sub formă de glicogen se transformă în grăsimi la nivelul ficatului. De asemenea, AHC inhibă enzima care transformă caloriile în grăsimi. În consecinţă, organismul va „arde” depozitele de grăsimi şi, implicit, va pierde din greutate. Datorită acestor proprietăţi, extractul de garcinia este utilizat în multe produse adjuvante de slăbit, care au mai multe roluri: să reducă apetitul pentru dulciuri, să sporească nivelul de energie şi să scadă producţia de trigliceride şi de colesterol. Tot suplimentele ce conţin garcinia pot reduce capacitatea grăsimilor de a se depozita, pot accentua procesul de ardere a caloriilor.
Atenţie! Înainte de a consuma garcinia consultaţi medicul, mai ales dacă sunteţi hipertensiv, aveţi diabet, sunteţi cardiac sau suferiţi de afecţiuni hepatice sau renale.
Gudmarul
Distrugătorul de zahăr
Dorinţa de a scădea grăsimile din sânge poate fi îndeplinită dacă se consumă preparate din gudmar. Această plantă - Gymnema Sylvestre - e răspândită în zona Indiei şi are uluitoarea capacitate de a elimina dorinţa de a mânca „ceva dulce”.
Gudmarul normalizează activitatea pancreasului, regenerează celulele acestui organ şi scade glicemia şi grăsimile din sânge. Când este folosită mai mult de un an, planta scade hemoglobina. În prezent se administrează în diabetul de tip II şi, în asociere cu tratamentul cu insulină, în diabetul de tip I.
Utilizarea combinată de Gymnema Sylvestre şi antidiabetice orale sau insulină poate scădea excesiv glicemia, motiv pentru care se recomandă o mai atentă monitorizare a glicemiei şi scăderea dozelor de antidiabetice orale sau insulină.
Gugulul
Reglează greutatea
Cu nume exotic, gugulul e un arbust cunoscut ştiinţific sub numele de Comiphora mukul. Are o înălţime de 1,2-1,8 m şi un trunchi noduros, acoperit cu o scoarţă galben-verzuie. Este frecvent răspândit în Pakistan şi India. Cei care au descoperit calităţile acestei plante au fost indienii. Cunoscuţi pentru relaţia specială pe care o au cu natura, indienii au aflat că gugulul are efecte pozitive în tratarea a zeci şi zeci de afecţiuni. Însă, în afara acestora, planta arde grăsimile şi reglează greutatea corporală.
Regenerează ţesuturile
De asemenea, planta este un excelent protector cardiac, ce reuşeşte să împiedice depunerea grăsimilor pe pereţii vaselor de sânge şi diminuează substanţial riscul formării cheagurilor de sânge, fiind un foarte bun antioxidant.
Alte acţiuni ale plantei sunt: reduce grăsimile, regenerează ţesuturile şi mucoasele, este antiinflamator, expectorant, antitoxic, antitumoral, aperitiv, digestiv, carminativ, antispastic şi diuretic. Datorită acestor acţiuni, planta este indicată în caz de hiperlipidemii, obezitate, ateroscleroză, afecţiuni osteoarticulare, gută, inflamaţii intestinale cronice, infecţii şi inflamaţii genito-urinare şi eczeme.
Potrivit iubitorilor de mese „grele”
Toate aceste acţiuni sunt explicate prin faptul că anumite substanţe active din compoziţia gugulului blochează activitatea unui receptor din celula hepatică - farnesoid X receptor (FXR). Acesta supraveghează activitatea acizilor biliari, al căror rol este acela de menţinere a nivelului de colesterol la valori normale. În organismul uman, spun specialiştii, zilnic, circa 500 mg de colesterol sunt transformate prin acest mecanism în acizi biliari. Prin urmare, consumul de gugul este perfect pentru persoanele care ingeră multe grăsimi.
Atenţie! Nu asociaţi preparatele pe bază de gugul cu medicamentele recomandate în tratarea insuficienţei tiroidiene sau cu Propranolol, Diltiazem.
Momordica - Insulina vegetală
Plantă din zona muntoasă a Asiei, Momordica officinalis e considerată un miracol în tratarea diabetului, deoarece este un hipoglicemiant puternic, unii medici susţinând că denumirea de insulină vegetală nu e deloc exagerată.
Momordica, numită şi castravete tibetan, face parte din familia Cucurbitaceae şi este răspândită în regiunile tropicale şi subtropicale din Africa, Asia şi Australia. Fructul său conţine proteine, polipeptizi, lectine, carotenoizi, acid clorogenic şi rezorcinolic, betasitosterol şi stigmasterol, glicosteroizi - charantină şi momordină, momordicină şi vitamine din grupul B, inclusiv B3, minerale (calciu, magneziu şi potasiu) şi oligoelemente (fier, zinc, siliciu, nichel).
De la această plantă se utilizează extractul, deoarece e hipoglicemiant şi antidiabetic, stomahic, antibacterian, antivirotic, antifungic, antiparazitar, imunomodulator şi chiar antitumoral şi antineoplazic.
Atenţie! Sâmburii castravetelui tibetan conţin vicină şi pot astfel cauza favism (infecţie a pielii capului) la anumite persoane.
Sfat! E indicat ca femeile gravide şi copiii să nu consume aceste plante!