de Anda Postolache
În această perioadă, pieţele abundă în legume care mai de care mai sănătoase, care pot fi folosite în sucuri delicioase şi pline de vitamine şi minerale. Astfel, dacă vreţi o vedere bună până la adânci bătrâneţi consumaţi suc de morcovi, pentru o digestie care merge ca unsă beţi un suc de sfeclă roşie, iar pentru prevenirea litiazelor renale luaţi suc de ridichi negre.
Are multă vitamina A
Sucul se poate obţine atât cu ajutorul unui storcător special de fructe şi legume, sau în modul următor: după curăţare şi spălare se mărunţesc bine cu ajutorul ochiurilor mici ale răzătorii. Este indicat să se consume imediat, dar poate fi ţinut şi câteva ore la frigider. Totuşi, cu cât e mai proaspăt, cu atât mai bine! Cantitatea recomandată este de un pahar de două ori pe zi. Se bea înainte de masa de dimineaţă. Bolnavii de ficat vor simţi repede binefacerile curei de suc de morcovi, dar vor avea de câştigat şi persoanele cu vederea slăbită, cu anemie sau cu lipsă de vitamina A.
Anemia, îndepărtată cu zeamă de sfeclă
Sucul de sfeclă roşie, consumat în mod regulat, duce la scăderea tensiunii arteriale, previne apariţia bolilor de inimă datorită conţinutului de potasiu şi acid folic, iar prin conţinutul ridicat de vitamine ajută la îmbunătăţirea metabolismului, la combaterea anemiei şi la îmbunătăţirea funcţiei ficatului.
Cantitatea este de o jumătate de pahar cu suc de sfeclă, un sfert de pahar cu suc de cartofi, un sfert de pahar cu suc de cătină şi miere după gust - se bea câte o lingură de trei ori pe zi. Acest amestec aduce şi alte benificii, reglarea acidităţii adăugându-se la cele enumerate mai sus.
Lichidul din ridichea neagră impulsionează vezica biliară
Cura cu sucul de ridiche este de mare ajutor în profilaxia pietrelor la rinichi şi vezică. Se începe progresiv, cu o jumătate de pahar cu suc înaintea celor trei mese şi se ajunge la două pahare pe zi spre finalul curei, care durează o lună. Zeama se obţine tot cu ajutorul storcătorului.
Există şi varianta sucului diluat în felul următor: cantitatea care se va bea este formată din 30% suc de ridiche şi 70% apă. În prima zi a curei se beau 100 ml de lichid şi cantitatea se măreşte treptat, până la 400 ml zilnic după circa şase-opt săptămâni. Acest suc intensifică şi activitatea vezicii biliare.
Stoarceţi varză albă crudă, pentru gastrită
Varza se stoarce cu ajutorul storcătorului şi se bea câte un pahar de trei ori pe zi, înaintea meselor cu jumătate de oră. Este indicat pentru tratarea gastritei, colitelor, ulcerului, cura este eficientă dacă durează o lună.
Pont! Pentru suc folosiţi morcovi tineri şi sănătoşi, care au o culoare intensă.