de Ana Trifan
Guarana, o plantă de pe tărâmurile Americii de Sud, taie pofta de mâncare, stimulează arderile din organism şi ajută la slăbit. În acelaşi timp conferă o energie incredibilă.
Are mai multă cofeină decât cafeaua
Planta numită guarana este un tip de tufiş căţărător care creşte sălbatic în bazinul Amazonului. De când au fost descoperite calităţile sale, a început să se cultive, în special în Brazilia şi Uruguay, pentru seminţe preţioase. Acestea sunt coapte, măcinate, iar pasta rezultată se combină cu puţină apă şi este consumată de localnici atât ca o băutură tradiţională revigorantă, cât şi sub formă de batoane.
Guarana are un conţinut mare de cofeină, dar include şi urme de alţi alcaloizi, inclusiv compuşii numiţi theofilină şi theobromină, care sunt ingrediente clasice în stimulente şi termogenice (cresc energia, dar şi procesul de arderi din organism).
Potoleşte foamea
În vremurile îndepărtate, băştinaşii sud-americani foloseau guarana pentru a trata durerile de cap, dar şi în cazurile de dizenterie sau de malarie, crampe sau febră. În anumite combinaţii planta juca şi rol de afrodiziac.
Datorită capacităţilor energizante ale plantei, aceasta era folosită în perioadele de lupte între triburi, deoarece îi ajuta pe cei implicaţi să depăşească starea de oboseală, dar şi foamea care intervenea în acele perioade. Astăzi, este de mare ajutor în diete, stimulând slăbirea prin creşterea arderilor din organism. De asemenea, cofeina conţinută este şi un diuretic uşor, ajutându-i pe cei care vor să slăbească să elimine surplusul de apă din organism. Atenţie! Consumul de guarana în scopul de a pierde din greutate trebuie însoţit însă de o scădere a numărului de calorii consumate zilnic, dar şi de activitate fizică.
Pentru slăbit şi scăderea apetitului luaţi câte o capsulă de 500 mg pe zi, înainte de micul dejun şi de prânz. A nu se lua seara.
Măreşte rezistenţa la efort
Scopurile în care e utilizată guarana în medicina tradiţională şi în cea clasică sunt cam aceleaşi ca în cazul cafelei - ca tratament pentru durerile de cap şi probleme precum migrenele. De asemenea, creşte nivelul de bună dispoziţie şi ajută astfel la vindecarea depresiilor medii.
Guarana este folosită şi de sportivi, pentru că îmbunătăţeşte randamentul fizic şi psihic nu numai prin energia prin care o dă, ci şi datorită faptului că ajută la eliminarea acidului lactic din muşchi. Acest lucru înseamnă că efortul este perceput ca fiind mult mai uşor, iar febra musculară provocată de exerciţii va fi mai „blândă” decât în cazul în care persoana în cauză nu a luat guarana. Remediul este recomandat şi pentru faptul că ajută la o refacere mai rapidă după efort sau după o boală.
Contribuie la o memorie mai bună
Planta este recomandată şi pentru cei care doresc să-şi îmbunătăţească memoria şi concentrarea. Studenţii aflaţi în sesiune, persoanele cu slujbe care presupun mult efort psihic sau fizic ori cele care lucrează noaptea, adică toţi cei care au în general nevoie de un stimulent ca să facă faţă activităţilor solicitante, pot utiliza guarana. Planta combate şi stresul, activând sistemul nervos. Compuşii plantei mai au capacitatea de a spori imunitatea şi rezistenţa la alergii. E utilizată şi ca tratament în diareea cronică, datorită efectului său astringent.
Pentru îmbunătăţirea memoriei luaţi trei-patru capsule pe zi, care să nu depăşească 800 mg de plantă per total.
În doze mari creează insomnii şi palpitaţii
Guarana produce efecte similare cofeinei atunci când este consumată în cantităţi mari şi pe perioade lungi, şi acest lucru este de evitat, pentru că este inhibată capacitatea naturală a organismului de a se reface. De aceea, planta trebuie utilizată pe perioade scurte şi în dozele indicate pe produs. Guarana conţine şi multe tanine care, consumate în doze mari, pentru o perioadă lungă, ajung să împiedice nutrienţii să fie absorbiţi de intestine, cauzând astfel anemii. Printre efectele neplăcute pe care vi le poate da guarana, mai ales dacă aţi exagerat cu cantitatea de plantă luată, se numără lipsa somnului, tremurăturile, anxietatea, palpitaţiile, urinările dese şi hiperactivitatea.
- Această plantă este astăzi un ingredient de bază în multe băuturi energizante, pe bază de cofeină.
- Guarana se găseşte în farmacii şi în magazinele de produse naturiste sub formă de pulbere, capsule, băuturi sau batoane energizante ori dietetice.
- Guarana trebuie evitată de femeile însărcinate şi de cele care alăptează.