Main menu

header

de Gabriela Niculescu

Uleiul de măsline extravirgin nu aduce doar substanţe hrănitoare organismului nostru atunci când îl folosim la prepararea reţetelor gastronomice, ci ne ajută şi la o gamă extrem de variată de tratamente naturiste pe care le putem aplica în cazul diferitelor afecţiuni.

Îmblânzeşte efectele ulcerului
Uleiul de măsline vă ajută să scăpaţi de balonări şi de arsuri la stomac. Se amestecă 250 ml ulei presat la rece, 1 kg miere de albine şi 4 lămâi trecute prin maşina de tocat carne. Se ţine în borcane la frigider şi se iau trei linguri pe zi cu 30 de minute înaintea meselor. Preparatul este delicios.
În vederea tratării ulcerului se combină un pahar cu suc de aloe (care poate fi strecurat în prealabil) cu 3/4 pahar cu miere, precum şi cu o cantitate egală de ulei de măsline. Acest preparat se pune într-o sticlă şi se astupă. Se fierbe la bain-marie (sticla se introduce într-un vas cu apă care fierbe încet) timp de trei ore. Se răceşte şi se păstrează la loc răcoros. Se ia o lingură dimineaţa, înainte de masă (se agită sticla înainte de întrebuinţare). Acest remediu se păstrează la frigider (nu în congelator!) timp de o săptămână.
Pentru calmarea simptomelor ulcerului duodenal cu nişă se bate un albuş proaspăt cu o linguriţă cu zahăr pudră şi o lingură cu ulei de măsline până se face cremă. În fiecare dimineaţă se consumă acest amestec pe stomacul gol, timp de zece zile.
De asemenea, o linguriţă cu ulei de măsline extravirgin, luată înainte de fiecare masă, protejează stomacul împotriva ulcerului şi gastritei.

Dă rezultate în lumbago
Se toarnă ulei de măsline peste frunze tinere de nuc şi se lasă timp de trei-patru ore, după care se aplică frunzele în trei-patru straturi pe locul bolnav. Vă mai puteţi masa articulaţiile dureroase cu un amestec de ulei de măsline şi suc de lămâie, încălzit pe foc. Aplicaţi un bandaj şi lăsaţi-l astfel peste noapte.
Dacă suferiţi de lumbago faceţi frecţie locală cu unguent preparat din 100 g maghiran uscat, 500 g untură topită şi 1/4 litru ulei de măsline. Amestecul se încălzeşte la bain-marie timp de trei ore. Se aplică local sticle cu apă caldă, pernă electrică sau ventuze şi se fac băi calde pentru jumătatea inferioară a corpului cu: infuzie de coacăze (doi pumni), ace de pin (doi pumni) la cinci litri de apă, timp de zece minute.

De folos în reumatism
Se fierb zece minute următoarele: o ceapă mare tăiată fin, patru linguri cu ulei de măsline, 150 ml apă şi 40 g untură nesărată. Se bea foarte caldă, mai multe seri la rând. După două ore, la culcare, se bea un decoct de cruşin (o linguriţă la cană, fiert trei minute). Tratamentul se urmează o dată pe an, timp de şapte zile. De asemenea, puteţi încerca să puneţi opt linguri cu piper negru măcinat într-un litru de rachiu tare şi lăsaţi la macerat cinci-şapte zile. Se filtrează şi se masează cu această soluţie zonele dureroase de două-trei ori pe zi.
Împotriva algiilor reumatismale, a nevritelor şi chiar a entorselor se fac frecţii cu ulei amestecat cu usturoi dat prin răzătoare (o căpăţână de usturoi rasă pentru 200 g ulei de măsline şi lăsat la macerat două-trei zile).

Scăpaţi de ciocurile de pe vertebre
Împotriva ciocurilor de pe vertebre 20 g plantă de sânziene uscată, bine mărunţită, se pun la macerat timp de 12 ore în 30 ml spirt sanitar, într-un borcan închis ermetic. Se adaugă 200 ml ulei de măsline şi se ţin la bain-marie timp de trei ore, agitând vasul din când în când. Se lasă în repaus trei zile, după care se filtrează. Apoi se pune într-un vas pe foc şi se adaugă 50 g ceară de albine, amestecându-se continuu până se topeşte. După răcire se păstrează la rece. Se fac fricţionări de-a lungul coloanei vertebrale în fiecare seară.
Pentru masarea zonelor dureroase se mai foloseşte ulei de măsline presat la rece combinat cu pulbere de ardei iute.

Bun şi în bolile de piele
În cazul în care aveţi diverse eczeme se face o pastă din frunze proaspete de busuioc şi puţin ulei de măsline presat la rece şi se aplică pe zona afectată.
Chiar şi Zona Zoster are leac. Se topesc într-un vas 100 g ceară curată de albine, 25 g răşină de brad şi 250 g unt. La final se adaugă 50 ml ulei de măsline. Compoziţia se strecoară, apoi se amestecă, folosind o spatulă de lemn, până la răcire. Crema se păstrează la rece în recipiente de sticlă. Se foloseşte de trei ori pe zi, punându-se un strat subţire pe locurile afectate de boală. Intern se iau 20 de picături de tinctură de propolis diluată, de trei ori pe zi, înainte de masă.
Deosebit de eficient s-a dovedit uleiul de măsline şi pentru calmarea arsurilor. Acesta se combină cu spumă de ou şi se aplică pe locul afectat.

Eficient şi în parodontoză

Prin masarea periodică a gingiilor cu ulei de măsline s-a observat că e diminuat foarte mult pericolul apariţiei parodontozei. Chiar şi atunci când s-a instalat această afecţiune este indicată masarea gingiilor de două-trei ori pe zi.

Elimină pietrele vezicii biliare

În caz de pietre la vezica biliară se amestecă 200 g de ulei de măsline, un gălbenuş, zeama de la o lămâie, 40 ml coniac natural de bună calitate, o linguriţă cu zahăr/miere naturală şi se bea cu înghiţituri rare. Staţi apoi culcat pe partea dreaptă, cu picioarele la piept. Iată un alt remediu: 250 ml ulei de măsline se amestecă energic cu zeama de la trei-patru lămâi până ce devine lăptos. Beţi acest amestec două zile la rând. Altă reţetă conţine seminţe uscate de pepene roşu care se râşnesc. Timp de zece zile, dimineaţa, pe nemâncate, se ia o linguriţă cu pulberea obţinută, împreună cu o lingură cu ulei de măsline presat la rece şi se stă culcat pe partea dreaptă 20 de minute. Tratamentul durează trei luni, câte zece zile, atunci când luna este în descreştere.

- Dacă se consumă o lingură sau două cu ulei de măsline dimineaţa, în combinaţie cu zeamă de lămâie sau cafea, se poate preveni constipaţia.
- Pentru detoxificarea corpului mâncaţi zilnic, timp de două săptămâni, o legătură de pătrunjel tăiat mărunt, la care adăugaţi puţin ulei de măsline şi lămâie.