Main menu

header

de Elena Şerban

Nucul negru (Juglans nigra) e originar din America şi are reale calităţi antiparazitare, datorită substanţei sale active, juglona. Colorantul din coajă conţine iod natural, ce are efecte antiseptice şi distruge paraziţii intestinali.

Previne infarctul
Spre deosebire de nucul ce se cultivă în România, Juglans nigra nu face nuci comestibile. Din punct de vedere medical, de departe, cel mai bun preparat ce se obţine din acesta este tinctura. Aceasta se realizează din coaja necoaptă a nucilor, care conţine Omega 3, juglon, tanin, iodin, betacaroten şi vitaminele B1, B2, B6 şi C. Astfel, agenţii antitumorali din coaja de nuc negru sunt utili cu precădere în tratamentul cancerului intestinal. Iodul şi taninul previn infarctul miocardic.
Tinctura de nuc negru se recomandă a fi administrată în eliminarea paraziţilor intestinali, dar şi în caz de constipaţie, acnee, gută, reumatism, colesterol ridicat, astm, psoriazis, eczeme şi ulcer varicos.
Atenţie! Nu şofaţi după ce aţi băut tinctură de nuc negru, deoarece vă poate provoca ameţeli.

Specia comună, bună în reumatism
Şi nucul comun, Juglans regia, are la rândul lui o serie de calităţi terapeutice. Frunzele puse la macerat în petrol lampant pot fi folosite pe post de unguent în cazul afecţiunilor reumatismale, iar miezul este indicat pentru diabetici şi pentru completarea regimului alimentar vegetarian. Prin introducerea zilnică în regimul alimentar a unei cantităţi de 25 g de nuci, nivelul colesterolului rău va scădea considerabil, iar cel de colesterol bun va creşte. Datorită conţinutului mare de acizi graşi Omega 3, riscul de instalare a bolilor arterelor coronariene şi a infarctului este mult micşorat. Alte elemente utile conţinute de miezul de nucă sunt manganul, cuprul, potasiul, calciul, fierul, magneziul, zincul şi seleniul.

Pont! Uleiul de nuci are o aromă specifică, având puternice proprietăţi astringente, împiedicând uscarea pielii.
Atenţie! Din cauza cantităţii mari de iod pe care o degajă prin frunze, nu sunt indicate odihna şi relaxarea la umbra nucului. Din acelaşi motiv, plantele anuale şi perene din zona umbrită de nuc mor.