de Cătălina Tăgârţă

Cunoscută şi sub denumirea de „macul ciorii”, zămoşiţa este o plantă medicinală erbacee din familia malvaceelor. Originară din Europa, aceasta s-a răspândit şi în zona mediteraneană, iar în România o putem întâlni fie ca plantă decorativă, fie la marginea terenurilor cultivate, pe pârloage sau pe terenuri înţelenite. Pe lângă frumuseţea acesteia, planta are şi efecte benefice asupra organismului.

Ceaiul vindecă problemele urinare
Cel mai cunoscut preparat este ceaiul de zămoşiţă, recomandat în boli ale rinichilor şi ale căilor urinare, mai ales pentru combaterea depunerilor, pietrelor, dar şi în afecţiuni reumatice, cistite ori abcese. Mai mult, unii specialişti recomandă zămoşiţa şi în tratarea ulcerelor şi a iritaţiilor stomacale şi intestinale. Tot în uz intern, sub formă de infuzie, decoct sau macerat în alcool, poate trata afecţiunile digestive, în special cele ale stomacului, dar şi pe cele urinare, calculii urinari, cistitele, litiaza renală, nevralgiile dentare sau nisipul urinar.

Are proprietăţi depurative şi laxative
Planta este emolientă, diuretică, are proprietăţi depurative şi laxative, dar e şi saluretică, adică favorizează eliminarea sărurilor de clor şi de sodiu. În plus, este antiinfecţioasă şi antiinflamatoare. Iată câteva caracteristici ale zămoşiţei, pentru a o putea recunoaşte mai uşor: creşte până la 80 cm înălţime, iar tulpina este ramificată de la bază şi este acoperită cu perişori fini. Frunzele sunt alcătuite din câte trei lobi, crestate adânc pe margini, de culoare verde intens, iar florile au petalele alb-gălbui şi la bază sunt purpurii şi catifelate, cresc în vârful tulpinii şi înfloresc pe toată perioada verii, din luna iunie până în septembrie. În fitoterapie se utilizează partea aeriană a plantei, care se recoltează în perioada înfloririi acesteia.

Pont! Utilizată extern, zămoşiţa vă poate scăpa de mătreaţă. Pentru aceasta puteţi face spălături cu decoct (5 g plantă la 200 ml apă fierbinte).