Main menu

header

de Elena Şerban

Aproape 350 de milioane de oameni din întreaga lume suferă de diferite forme de diabet. Această maladie a devenit o problemă foarte gravă atât din punct de vedere medical, cât şi social, deoarece, dacă nu este tratată corespunzător, poate avea consecinţe devastatoare. Din fericire, în afara medicamentelor şi a tratamentelor administrate de medicii specialişti, farmacia verde vă oferă o serie de soluţii ajutătoare.

Favorizează evacuarea toxinelor
Extractul de dud alb menţine nivelul glicemiei în limite normale. Însă de la acest arbore se pot folosi în scop terapeutic nu doar extractul, ci şi fructele şi frunzele. Astfel, fructele sunt de mare ajutor în eliminarea stării de oboseală, a ameţelii, a anemiei, dar şi a incontinenţei urinare.
Chinezii, celebri pentru vastele lor cunoştinţe în domeniul fitoterapiei, foloseau fructele de dud alb în mai multe situaţii, printre care albirea prematură a părului, purificarea sângelui, dar şi combaterea diabetului.

Scad febra
Infuzia de frunze este utilă pentru eliminarea toxinelor din corp, deoarece favorizează transpiraţia. Se prepară din două linguri cu frunze mărunţite opărite cu o cană cu apă. Se consumă patru linguri pe zi.
De asemenea, infuzia de scoarţă şi de ramuri de dud ajută la scăderea presiunii sangvine, la calmarea tusei, a febrei, a durerilor de cap şi a ochilor roşii, uscaţi. Pentru a o prepara aveţi nevoie de o lingură cu pudră de scoarţă şi o cană cu apă clocotită.

Vă scapă de amigdalită

Siropul de fructe de dud este foarte bun în tratamentul amigdalelor inflamate. Acest sirop se obţine din fructe de dud albe sau negre. Acestea sunt amestecate cu zahăr (o cană cu fructe la două de zahăr) şi se lasă într-un loc răcoros până se obţine un sirop. Persoanele cu amigdale inflamate trebuie să facă gargară de două ori pe zi cu acest sirop. În plus, dacă este consumat în amestec cu apă minerală sau cu sifon, preparatul este tonic şi răcoritor.

- Frunzele de dud se recoltează tinere, în lunile mai-iulie, şi se usucă în încăperi bine aerisite. Scoarţa ce se foloseşte la infuzii trebuie recoltată de pe ramurile tinere.
- Extractul de dud alb se achiziţionează din magazinele specializate.
- Consumate proaspete, sunt recomandate în distrofii ale miocardului.