de Cătălina Tăgârţă

Zârna este o plantă erbacee veninoasă, cu frunze dinţate, cu flori albe dispuse în raceme şi cu fructe în formă de bobiţe negre sau verzi. Zârna aparţine florei spontane şi este nativă din Eurasia, dar aclimatizată şi în America şi în Australia. În ţara noastră, planta poate fi întâlnită mai ales pe terenurile îngrăşate. Dar ea nu reprezintă doar un osbstacol pentru ţărani, chiar dacă adesea creşte ca buruiană în culturi, în special în cele de cartofi, întrucât are şi efecte benefice asupra organismului, în cazul în care e utilizată corespunzător.

Anestezic redutabil în Evul Mediu
Zârna este cunoscută în popor sub mai multe denumiri: bobiţă porcească, moartea porcilor, buruiană dulce, iarbă-mare, turbarea câinelui sau umbra nopţii. Poate creşte chiar până la un metru în înălţime, iar din florile mici şi albe se dezvoltă fructele, care sunt verzi atunci când sunt crude şi capătă culoarea neagră la maturitate, când sunt coapte.
În vremurile îndepărtate, frunzele şi boabele negre erau folosite la vopsitul lânii în negru. De asemenea, pentru a-i vindeca şi a le micşora suferinţele bolnavilor de holeră, oamenii puneau legături de zârnă uscată şi pisată, amestecată cu făină de mălai şi chişleag, pe buricul bolnavului. Se spune că vrăjitoarele din Thesalonic preparau din această plantă o licoare care stârnea pofte şi imagini neruşinate, iar în Evul Mediu era folosită pentru anestezierea bolnavilor care urmau să sufere intervenţii chirurgicale.

Alină suferinţa
Tot în vremuri de demult frunzele erau întrebuinţate când o persoană se tăia ori îi apăreau o bubă şi un furuncul, întrucât au efect analgezic.
Însă, una dintre cele mai importante utilizări ale zârnei este sub formă de cataplasme aplicate pe zonele afectate de reumatism, deoarece îndepărtează durerea.
În cazul membrelor fracturate se face o fiertură din plantă. Cu zeama se spală zona afectată, iar planta se aplică apoi pe locul dureros, bandajând uşor cu o faşă.
De-a lungul timpului, zârna şi-a găsit utilitatea şi în caz de diaree. Astfel, tulpinile şi frunzele se puneau în legături pe burtă.

Toxică la origine, trebuie utilizată de cunoscători

Până să se dezvolte, zârna se aseamănă mult, la formă, cu planta de cartofi. Însă ea conţine glicozizi şi diferiţi alcaloizi, fiind toxică pentru om. Ea poate produce leziuni gastrice, inflamaţia mucoaselor, paralizie sau poate duce chiar la moarte. De aceea, în administrarea internă se folosesc doze mici, numai în mixturi oficinale create de cunoscători, ca protector şi regenerator hepatic. În doze mai mari însă, principiile din zârnă au efect contrar, comportându-se ca hepatotoxice energice. De aceea, nu-i recomandat să o folosiţi în acest sens dacă nu aveţi cunoştinţele necesare. E indicat să apelaţi doar la produsele prelucrate farmaceutic, planta intrând în compoziţia ceaiurilor pentru probleme gastrice sau icter şi regeneratoarelor hepatice.