de Liliana Simidon
Constipaţia este, pentru mulţi, o realitate inexplicabilă, deoarece, susţin cei afectaţi, au grijă de obicei la alimentaţie. Însă, puţini ştiu că problema este, de cele mai multe ori, determinată de un aport scăzut de fibre. Un ajutor de nădejde în acest sens îl reprezintă aportul de legume proaspete.
Dereglarea trebuie remediată cât mai repede
Constipaţia poate fi ocazională (cauzată de imobilizarea la pat, de călătorii ori de un tratament cu medicamente ce întârzie tranzitul intestinal) sau poate fi permanentă sau cronică.
Pe lângă eliminarea rară a scaunului, simptomele includ balonarea, dureri de cap, lipsa poftei de mâncare şi apariţia unor pete pe piele.
În special, în perioada sezonului rece, aportul de fibre este scăzut şi, de aceea, apare mai des constipaţia. Alte cauze ale acestei probleme sunt stresul (femeile sunt mai nervoase şi mai stresate decât bărbaţii, şi de aceea suferă mai des de constipaţie cronică), dezechilibrul florei intestinale, hemoroizii, colonul mai lung şi prezenţa tumorilor intestinale.
Această dereglare trebuie rezolvată imediat ce apare, pentru că, dacă se permanentizează, încep să apară hemoroizi interni şi externi, varice, inflamaţia venelor, afecţiuni ale rinichilor şi, cea mai grea boală, cancerul intestinal.
Consumaţi multe legume crude
Pentru a facilita tranzitul intestinal trebuie să schimbaţi modul de a vă hrăni, astfel că este important să începeţi să consumaţi cât mai multe legume şi fructe crude, fie sub formă de salată, fie sub formă de sucuri. Indicaţi sunt, în special, dovleceii, salata verde, fasolea verde, mazărea, lintea, castraveţii, dovleacul, prazul şi spanacul, iar consumul de lichide (apă plată, compot, supe) e bine să depăşească doi litri pe zi.
Cerealele integrale sunt binevenite şi ar trebui incluse în meniul zilnic.
Printre fructele ce pot facilita tranzitul intestinal se numără: caisele, cireşele, prunele, piersicile şi strugurii.
Mâncaţi prune şi smochine înmuiate în apă
Este bine să vă faceţi obiceiul de a merge în fiecare zi la aceeaşi oră la toaletă şi să staţi relaxaţi 10-15 minute, să nu vă forţaţi (altfel pot apărea hemoroizi sau fisuri anale, ce vor agrava şi mai mult constipaţia). Faceţi un masaj al burţii (uşor, energic, în sensul acelor de ceasornic) când staţi în pat sau când v-aţi aşezat pe toaletă.
Ţineţi cură cu ulei de măsline - seara, înainte de culcare, luaţi una-două linguri cu ulei şi staţi o jumătate de oră pe partea dreaptă. Şi cura cu seminţe de in poate fi de ajutor - se lasă o lingură cu seminţe de in la înmuiat, de dimineaţa până seara, şi înainte de culcare se consumă cu înghiţituri mici.
Mai puteţi încerca şi cura cu polen - se iau 20 de grame de polen zilnic, timp de 30 de zile, apoi se face o pauză şi se foloseşte din nou timp de o lună.
O altă cură ce dă rezultate bune este cea cu migdale şi piper (seara, înainte de culcare, se pisează bine şapte sâmburi de migdale şi şapte boabe de piper, se amestecă într-un pahar cu apă, se lasă de seara până dimineaţa şi apoi se consumă cu înghiţituri mici stând în picioare. Atenţie! Dacă aveţi probleme cu stomacul, nu apelaţi la acest remediu, fiindcă piperul este iritant.
Şi cura cu prune şi smochine uscate (se lasă la înmuiat de seara până dimineaţa, când se mestecă bine şi apoi se bea apă) sau cu apă argiloasă (21 de zile cursiv şi apoi zece zile pauză, după care se ţine iar câte zece zile în fiecare lună, timp de şase luni) poate fi utilă.
COLON CONTROL: recomandat în constipaţie cronică şi acută, în sindromul colonului iritabil, atunci când vreţi să vă curăţaţi organismul de toxine şi este necesar în cazul unui tratament cu antibiotice, căci ajută la echilibrarea florei bacteriene. Administrare: două capsule de trei ori pe zi, minimum două săptămâni.
DIZOLAX: este un laxativ natural, ce reglează frecvenţa scaunelor, normalizează peristaltismul intestinal, fiind şi un purificator al colonului datorită faptului că ajută la eliminarea toxinelor din organism. Administrare: trei capsule seara, înainte de culcare.
LAXATIV - LINIA VERDE: recomandat în diferite forme de constipaţie (cronică, ocazională, acută, rebelă), ajută la evacuarea intestinului înaintea unor investigaţii, datorită proprietăţilor laxative, dar şi carminative şi antispastice. Administrare: o capsulă de trei ori pe zi.
TRIPHALA: contribuie la eliminarea toxinelor, la curăţarea colonului, la regenerarea acestuia, dar şi în cazul unor valori crescute ale colesterolului. Administrare: o capsulă de trei ori pe zi.
Sfat! Aveţi grijă să faceţi mişcare în fiecare zi, deoarece şi aceasta poate îmbunătăţi tranzitul intestinal.