de Gabriela Niculescu
Mugurii de brad sunt un adevărat izvor de sănătate pentru plămâni. Pneumoniile, tusea seacă, tusea alergică şi bronşita pot fi vindecate rapid şi eficient cu ajutorul remediilor naturiste pe bază de muguri de brad. Printre acestea se numără şi siropul, un preparat bine tolerat atât de adulţi, cât şi de copii.
O lingură pe zi, scut pentru răceli
Aveţi nevoie de un kilogram de muguri, care se fierb în doi litri de apă, la foc domol, într-un vas acoperit, timp de 15-20 de minute. După răcire, la fiecare litru de decoct se adaugă 900 de grame de zahăr. Se fierbe în continuare la foc domol, în vas acoperit, până la dizolvarea zahărului. După răcire, se pune siropul obţinut în sticle mici, închise la culoare, bine astupate şi se păstrează la rece. Se ia, în sezonul rece, câte o lingură cu sirop la un pahar cu apă de izvor sau apă minerală.
Există şi o altă metodă de obţinere a siropului de muguri de brad, la rece. Mugurii proaspeţi de brad se pot conserva bine prin stratificare cu zahăr (un strat de zahăr, unul de muguri), bine tasaţi într-un borcan, până la umplerea acestuia. Borcanul trebuie închis bine. Cu timpul, zahărul se dizolvă şi se transformă în sirop.
Infuzia, o soluţie rapidă
Pentru tratamentul afecţiunilor pulmonare, ca diuretic sau în unele afecţiuni nervoase, dacă nu aveţi timp să preparaţi siropul de muguri de brad, metoda cea mai simplă de vindecare este prin infuzia din două linguri cu muguri sau frunze tinere de brad la o cană cu apă clocotită. După 10 minute se strecoară şi se adaugă 2 linguriţe cu miere. Se beau două, trei căni pe zi.
Pont! Prepararea fără fierbere prezintă avantajul unei bune conservări şi al păstrării vitaminei C existente în muguri.