de Ana Trifan
Galangalul este o plantă asemănătoare ghimbirului şi turmericului. De altfel, mai este cunoscut şi sub numele de „siamezul ghimbirului”. Planta este folosită des la gătit, în bucătăria din partea de sud-est a Asiei, în special în cea thailandeză. Rădăcina de galangal are însă şi numeroase proprietăţi medicinale, fiind folosită de sute de ani de specialiştii în medicina naturistă.
Combate diareea şi gazele intestinale
Planta este folosită în medicina tradiţională a popoarelor din Asia pentru a calma disconfortul cauzat de inflamaţii ale abdomenului şi ulcere. Dacă aveţi astfel de probleme e bine să folosiţi constant galangalul în mâncare, pe post de condiment, sau să luaţi în fiecare dimineaţă, pe stomacul gol, 1-2 ml de tinctură de galangal. La fel de bun este şi ceaiul, băut cu jumătate de oră înainte de masă sau imediat ce se observă prezenţa problemei digestive. Acelaşi tratament cu ceai de galangal este indicat şi în cazurile de dispepsie sau de flatulenţă.
Planta s-a dovedit benefică şi în combaterea diareii. Neplăcutele simptome vor dispărea dacă veţi mesteca o bucată de aproximativ 50 g de rădăcină de galangal cel puţin cinci minute.
Elimină greţurile
Cei care au stări de greaţă fie din cauza unor probleme digestive, fie ca urmare a răului de mişcare (în maşină, avion sau pe vapor) sunt sfătuiţi să mestece câteva felii de rădăcină de galangal proaspăt. Planta este indicată şi contra greţurilor matinale, la femeile însărcinate, deoarece nu are niciun fel de efecte adverse.
Întârzie îmbătrânirea şi stimulează circulaţia
Galangalul conţine numeroşi antioxidanţi ce reduc acţiunile distrugătoare ale radicalilor liberi şi ale toxinelor care intră în corp. De asemenea, este o bună sursă de fier, sodiu, dar şi de vitaminele A şi C, precum şi flavanoide şi fitonutrienţi ce vă vor asigura o piele de invidiat.
Galangalul este cunoscut şi pentru faptul că stimulează circulaţia şi are, în acelaşi timp, efect afrodiziac. Pentru a beneficia de aceste calităţi ale plantei, beţi în fiecare seară şi în fiecare dimineaţă, înainte de masă, un ceai preparat din 0,5 g rădăcină de galangal mărunţită la o cană cu apă clocotită. Ceaiul se bea după ce s-a lăsat să se „odihnească” 5-10 minute.
Distruge celulele nocive
Un studiu de laborator efectuat de specialiştii indieni de la King’s College a arătat că galangalul ar putea fi eficient în tratarea cancerului. Două varietăţi ale plantei au fost folosite de cercetători şi s-a dovedit că ingredientele pe care le conţine galangalul omoară celulele canceroase, protejând în acelaşi timp celulele sănătoase de efectele temutei boli. Studiile nu sunt însă complete şi urmează ca ele să fie duse la faza superioară, adică testarea pe oameni. Descoperirile de până acum sunt însă mai mult decât promiţătoare.
Duşmanul artritei
Galangalul are numeroase proprietăţi antiinflamatoare. De aceea este benefic în tratamentul artritei şi al artritei reumatoide. Pentru tratament, mărunţiţi circa un gram de rădăcină de galangal şi puneţi-o în jumătate de litru de apă clocotită. Acoperiţi timp de zece minute, apoi strecuraţi şi beţi câte o cană înainte de mesele principale.