Main menu

header

Durerile de dinţi sunt, se spune, cele mai greu de suportat dintre toate durerile. Ele indică prezenţa unei carii, a unei infecţii sau inflamaţii a gingiilor sau a dinţilor. Cum tuturor ne e frică de zumzetul turbinei stomatologice, vă propunem reţete naturiste, ce vă vor lua durerea într-un timp-record şi vă vor reda zâmbetul.

 Lapte fiert cu ştevie, panaceul ideal
    Într-o cană umplută până la jumătate cu flori de muşeţel se toarnă apă clocotită până se acoperă florile şi se pune la foc (după ce aţi răsturant-o într-un vas mai mare), aşteptând să clocotească cinci minute şi se adaugă o linguriţă cu bicarbonat de sodiu. Lichidul se lasă să se răcească atât cât să poată fi suportat în gură. După prima clătire, durerile sporesc în intensitate, apoi încep să se diminueze simţitor. În cazuri de dureri foarte puternice se foloseşte o cană cu lapte în care se fierb timp de trei minute două-trei linguri cu ştevie proaspătă sau uscată. Compoziţia se ţine în gură, aplecând capul în partea dintelui bolnav.


 Frunzele de dafin, inamicele aftelor
     În cazul aftelor, erupţii formate de vezicule ce apar pe limbă, mucoasa gurii sau faringe, ce produc dureri, salivaţie abundentă şi, în formele cele mai grave, febră, specialiştii recomandă frunzele de dafin. Se pun zece frunze de dafin într-o cană cu apă clocotită. Se lasă la răcit, după care se fac gargară şi clătiri ale gurii cu acest preparat. Tratamentul trebuie repetat de trei ori pe zi. La fel de utilă este şi infuzia de salvie. Se pune o linguriţă cu frunze mărunţite la 100 ml apă clocotită. Se lasă la răcit, iar când compoziţia devine călduţă se face gargară. Procedeul se repetă de mai mul­te ori pe zi. Florile de sulfină sunt, de asemenea, un remediu foarte bun în tratarea aftelor. Se prepară o infuzie concentrată, din două linguriţe cu plantă la 100 ml de apă şi se face gargară de mai multe ori pe zi. Planta fiartă poate fi mestecată în gură, apoi aruncată. Excelent tratament în vindecarea a numeroase maladii, prunele sunt extrem de utile şi în ceea ce priveşte aftele. Se recomandă gargară cu ceai de prune. Mod de preparare: striviţi două prune acre, cu tot cu sâmburi, apoi puneţi-le la fiert timp de cinci minute în 400 ml apă clocotită. Adăugaţi puţină sare şi lăsaţi să se răcească. Se face gargară de trei-patru ori pe zi. În paralel, mestecaţi frunze de ridichi şi spanac, puţin fierte sau chiar crude, de două ori pe zi.

 Sucul de portocale, în luptă cu gingivita
      Gingivita reprezintă inflamaţia ţesuturilor gingiei. Gingiile sunt iritate şi umflate din cauza plăcii bacteriene sau a tartrului depus sub gingii, dor şi sângerează uşor la periaj sau sunt moi şi inflamate. Tratamentul naturist cu infuzie de sunătoare ne scapă de aceste neplăceri. Cum se procedează: peste două linguri cu plantă uscată şi mărunţită se toarnă 200 ml de apă clocotită. Se lasă acoperită 15-20 de minute, apoi se strecoară. Se fac mai multe gargare pe zi şi se clăteşte gura tot cu aceeaşi soluţie obţinută prin infuzie.  Excelent remediu este şi sucul de portocală, cu care se fac tamponări locale.  Atât pentru stomatite, cât şi pentru gingivite folosiţi infuzia de muşeţel. Peste două linguri cu flori uscate şi mărunţite turnaţi o cană cu apă clocotită. Lăsaţi vasul acoperit 20 de minute, apoi strecuraţi. Pentru gingivite, infuzia se ţine călduţă în gură, iar pentru stomatite, infuziei i se adaugă patru grame de acid boric, după care se fac mai multe gargare pe zi, ultima fiind înainte de culcare.

 Carmen Ciripoiu

Caseta: Infuzie de coada-şoricelului, pentru abces dentar
      Durerile violente provocate de abcesul dentar, cauzat de caria dentară ce progresează de la suprafaţa dintelui spre profunzime şi ajunge la pulpa dentară, după ce a distrus smalţul, dispar folosind infuzie de coada-şoricelului. Se prepară dintr-o lingură cu plantă la o cană cu apă clocotită. Se ţine câteva minute în gură ceaiul călduţ, apoi se aruncă. Se poate repeta procedura de mai multe ori pe zi. Are acţiune puternic antiseptică, datorită conţinutului de uleiuri volatile bogate în azulen. La rândul său, sunătoarea are proprietatea de a calma durerile şi de a stopa inflamaţiile gingiilor şi ale dinţilor. Se face gargară dintr-o infuzie preparată din două linguriţe cu plantă la o cană cu apă.

 

 Carmen Ciripoiu


Caseta: Infuzie de coada-şoricelului, pentru abces dentar
Durerile violente provocate de abcesul dentar, cauzat de caria dentară ce progresează de la suprafaţa dintelui spre profunzime şi ajunge la pulpa dentară, după ce a distrus smalţul, dispar folosind infuzie de coada-şoricelului. Se prepară dintr-o lingură cu plantă la o cană cu apă clocotită. Se ţine câteva minute în gură ceaiul călduţ, apoi se aruncă. Se poate repeta procedura de mai multe ori pe zi. Are acţiune puternic antiseptică, datorită conţinutului de uleiuri volatile bogate în azulen. La rândul său, sunătoarea are proprietatea de a calma durerile şi de a stopa inflamaţiile gingiilor şi ale dinţilor. Se face gargară dintr-o infuzie preparată din două linguriţe cu plantă la o cană cu apă.


Acţiune antimicrobiană are şi decoctul de rizomi de pir. Se face gargară sau se pot pune tampoane de vată îmbibate în decoct pe locurile afectate.  La fel de util este decoctul dintr-o linguriţă cu rădăcini de ghimbir - tăiate mărunt la o cană cu apă. Amestecul se fierbe cinci minute, apoi se lasă să se răcească. Se fac mai multe băi de gură călduţe pe zi. Un remediu cu efect instantaneu constă în pisarea unei cuişoare, pe care o puneţi la măseaua inflamată. Durerea dispare imediat.