de Ana Trifan
Citronella este o plantă ce creşte în mai multe ţări şi insule din Asia Pacifică. Are o aromă înţepătoare şi bogată de citrice, de unde i s-a tras şi numele. Uleiul esenţial are numeroase beneficii pentru sănătate, fiind un bun antibacterian, antidepresiv, antiseptic, antispasmodic, antiinflamator sau deodorant. În plus, este folosit şi ca aromă în industria alimentară, pentru alimente şi băuturi. Citronella este însă apreciată în primul rând pentru efectele sale medicinale.
Reputat antibacterian
Compuşi precum isoeugenolul, ce intră în compoziţia citronellei, sunt responsabili pentru efectul antibacterian al plantei. Aceştia nu numai că distrug bacteriile periculoase, dar blochează şi o eventuală dezvoltare a acestora. De aceea, esenţa de citronella este utilă pentru tratarea infecţiilor şi a rănilor de pe piele, dar şi a acelora ce afectează uretra, vezica urinară, prostata sau rinichii.
Recomandată şi în băi
Pentru răni ale pielii se aplică uleiul esenţial de citronella, uşor diluat, pe o bucată de vată, cu care se vor tampona zonele afectate. Pentru infecţii ale tractului urinar se pot bea zilnic, dimineaţa pe stomacul gol, şase picături de esenţă, diluate în ceai neîndulcit.
De infecţiile vezicii şi uretrei mai puteţi scăpa şi făcând băi de şezut, câte un sfert de oră în fiecare seară. Pentru aceste băi, se pun circa zece picături de ulei la trei litri de apă.
Aduce buna dispoziţie
Uleiul de citronella luptă cu depresiile şi ajută persoanele afectate să treacă mai repede peste stările de anxietate, tristeţe şi gândire negativă. Pentru a beneficia de această proprietate a plantei puneţi seara, înainte de culcare, esenţă de citronella în lămpile aromatizatoare. Acelaşi efect calmant îl veţi obţine picurând în apa de baie câteva picături din acest ulei esenţial. Vă veţi simţi imediat mai energici şi mai veseli.
Eficientă în perioada de menstruaţie
Citronella poate fi de ajutor femeilor în perioada menstruaţiei, deoarece are capacitatea de a calma spasmele şi crampele. Pentru a obţine efectul dorit, turnaţi câteva picături de esenţă de citronella uşor diluate în zona abdomenului inferior şi masaţi până când crampele încep să dispară.
Are rol antiinflamator
Uleiul esenţial de citronella combate inflamaţiile, în special pe cele ce afectează ficatul, stomacul, intestinele şi alte părţi ale sistemului digestiv.
Inflamaţiile cauzate de efectele adverse ale medicamentelor, abuzul de alcool sau narcotice, mâncare iute şi condimentată pot fi vindecate cu ajutorul acestui ulei esenţial. Pentru tratament se urmează indicaţiile medicului, farmacistului sau recomandările ce însoţesc produsul.
Deodorant din natură
Aroma puternică şi înţepătoare de citrice face ca esenţa de citronella să elimine uşor mirosurile neplăcute ale corpului. De altfel, acest ulei este folosit în industria cosmetică la prepararea deodorantelor, săpunurilor şi a loţiunilor de curăţat.
Omoară ciupercile
Uleiul de citronella are efect antifungic, distrugând ciupercile şi împiedicând reapariţia acestora. E foarte bun pentru tratarea ciupercilor ce afectează la interior zone ca urechile, nasul sau gâtul. Pentru tratament se pune ulei diluat pe un beţişor pentru urechi şi se unge zona afectată de trei ori pe zi.
Ţine la distanţă insectele
Uleiul extras din citronella este unul dintre cele mai folosite soluţii pentru îndepărtarea insectelor. Diluaţi în apă câteva picături de ulei, puneţi într-o sticlă cu pulverizator şi aplicaţi soluţia în zona ferestrelor, pe lenjerie şi în jurul patului. Citronella are proprietatea de a alunga ţânţarii, dar şi muştele, puricii ori păduchii.
- Majoritatea uleiurilor esenţiale de citronella de pe piaţă sunt pentru uz extern. Dacă doriţi să le consumaţi, aveţi grijă să cumpăraţi varianta recomandată pentru uz intern.
Atenţie!
- Uleiul de citronella nu este toxic pentru oameni, dar, dacă este folosit în concentraţie ori cantităţi mari, poate produce iritaţii ale pielii.
- Trebuie evitată folosirea sa în cazul femeilor însărcinate şi al copiilor care au mai puţin de 5 ani.