de Daniela Anton
Dacă aveţi stări de nervozitate vă puteţi calma cu ajutorul câtorva plante care au efect relaxant, îndepărtează spasmele musculare şi sunt bune sedative. Veţi evita astfel produsele din farmacii.
Valeriana
Ca tratament în eliminarea stărilor nervoase, de agitaţie, de iritabilitate sau de surmenaj, se poate folosi valeriana, atât infuzie, cât şi pudră sau tinctură. Aceasta are aceeaşi acţiune precum muşeţelul, diferenţa fiind că valeriana este mult mai concentrată şi poate fi folosită numai de adulţi. Dozele în tratamentele naturiste cu valeriană sunt reduse, pentru că uleiul volatil al plantei este foarte concentrat şi o folosire necorespunzătoare poate avea efecte nedorite.
Sub formă de infuzie, valeriana este eficientă dacă se utilizează o dată pe zi, iar dacă folosiţi tinctura, o lingură dimineaţa este suficientă pentru un efect îndelungat.
Muşeţelul
Pentru îndepărtarea stărilor tensionate, specialiştii în medicina naturistă recomandă ceaiul de muşeţel seara, înainte de culcare, cu puţină lămâie proaspătă. De asemenea, inhalaţiile cu această plantă reglează respiraţia şi ritmul cardiac şi astfel vă veţi putea odihni până dimineaţa.
Folosit sub forma uleiurilor esenţiale, în apa de baie, muşeţelul îşi face rapid efectul. Adăugaţi câteva picături de ulei esenţial în apă la o temperatură suportabilă. Mirosul plăcut şi efectul sedativ al muşeţelului vă vor detensiona pe loc.
Muşeţelul poate fi folosit cu succes şi pentru tratarea stărilor de anxietate. Efectele se vor vedea după cel puţin o săptămână de tratament continuu cu ceai.
Sucul de cartofi
Un suc ce relaxează sistemul nervos şi combate durerile cronice de cap este cel de cartofi - se consumă o jumătate de pahar cu suc extras din tuberculii sănătoşi de cartofi înainte de masa de dimineaţă şi a celei de prânz, timp de două săptămâni.
„Seva” de dovleac
Şi sucul de dovleac este excelent pentru relaxare şi pentru un somn odihnitor - se bea seara la culcare câte o jumătate de pahar.
Zeamă de ridichi, sfeclă şi morcovi
Într-un vas se combină cantităţi egale de suc de la ridichi, sfeclă şi morcovi şi se pune la fiert timp de o oră, la bain-marie. Se ia în fiecare zi câte o lingură cu 15 minute înainte de cele trei mese principale. Cura durează trei luni şi este recomandată persoanelor care au organismul slăbit, care sunt apatice şi surmenate.
Meniu pentru tonifierea aparatului nervos
Iată un meniu pentru o zi care vă va îmbunătăţi sistemul nervos: la micul dejun beţi un pahar cu lapte cald şi mâncaţi două felii de pâine integrală, 100 g de brânză de vaci şi beţi un pahar cu suc de kiwi. La prânz mâncaţi o salată de ridiche neagră, friptură de vită la grătar cu garnitură de legume verzi, un iaurt şi un pahar cu suc de portocale. La cină serviţi o supă de legume, peşte la cuptor, o salată de legume şi suc de dovleac.
Pont! Băile fierbinţi în care s-au adăugat câteva picături de uleiuri esenţiale florale ajută la detensionare.