Main menu

header

de Ana Trifan

Antioxidanţii ne protejează de acţiunea periculoasă a radicalilor liberi, ce provoacă foarte multe boli. Studiile ştiinţifice au demonstrat că aceştia au un rol crucial în prevenirea cancerului şi a bolilor de inimă, stimulând în acelaşi timp activitatea sistemului imunitar şi încetinind procesul de îmbătrânire. Iată care sunt cele mai bune alegeri alimentare naturale pe care le puteţi face pentru a avea parte de efectele benefice ale antioxidanţilor.

Inamicul tumorilor: afinele
Afinele sunt în topul listei cu produse ce au un conţinut ridicat de antioxidanţi - au mai mulţi decât orice alte fructe sau legume. Compuşii aparţin familiei flavanoidelor şi combat radicalii liberi asociaţi cu cancerul şi bolile de inimă. Studiile au arătat, de asemenea, că afinele stimulează activitatea creierului. De asemenea, ca şi coacăzele, combat infecţiile urinare.
Şi roşiile sunt pe lista alimentelor bogate în antioxidanţi ce apără de tumori. „Gătite în supe sau sosuri ori consumate proaspete, ele reduc riscul de cancer de prostată şi de cancer al tractului digestiv”, spune doctorul Kathleen Hall, specialistă în terapii antistres, fondatorul Institutului American de Combatere a Stresului.
Aceste legume conţin un antioxidant foarte puternic numit licopen. Un studiu făcut de Universitatea Harvard a arătat că femeile cu vârste cuprinse între 45 şi 55 de ani care au consumat timp de cinci ani cantităţi mari de licopen aveau cu 30% mai puţine şanse de a face boli de inimă, comparativ cu femeile care nu consumaseră produse bogate în această substanţă.

Vinul roşu scade colesterolul
Singura băutură alcoolică ce intră pe lista produselor bogate în antioxidanţi este vinul roşu. „Vinul roşu conţine bioflavanoizi, fenoli, resvetrol şi tanini, ce au antioxidanţi şi proprietăţi ce împiedică depunerile şi blocajele pe artere. Totodată, creşte colesterolul bun”, a declarat medicul Kate Flanigan-Sawyer, coordonator al Diviziei pentru Sănătate din Colorado, SUA.

Scorţişoara reduce cantitatea de zahăr din sânge
Dacă este consumată zilnic, scorţişoara reduce nivelurile colesterolului rău şi al trigliceridelor cu până la 30%, arată un studiu făcut de Richard Anderson, cercetător la Departamentul pentru Agricultură al SUA, o acţiune ce concurează îndeaproape acţiunea pastilelor clasice ce sunt recomandate de medici pentru tratarea acestei probleme medicale. De asemenea, scorţişoara ajută corpul să folosească insulina mai eficient. Consumat cu regularitate, condimentul are capacitatea de a scădea nivelul zahărului din sânge cu până la 20%.

Sucul de rodii apără inima
Rodiile conţin antioxidanţi naturali sub forma polifenolilor. Studii făcute de specialiştii de la Universitatea din Florida, SUA, au arătat că cei care au consumat regulat extract de rodie au un nivel al antioxidanţilor mai ridicat cu 35%. Principalul beneficiu adus de consumul de rodii pare să fie scăderea riscului de apariţie a bolilor cardiovasculare. Numeroase studii au arătat că taninii conţinuţi pot scădea nivelul colesterolului rău şi depunerile acestuia.
Un aspect important în ceea ce priveşte rodiile: este mai eficient să bei sucul decât să consumi fructul întreg, pentru că majoritatea antioxidanţilor puternici se găsesc în coajă, ce nu este mâncată în mod normal.

Soia ajută în bolile de rinichi
În general, populaţia nu consumă destule proteine. Acestea pot fi luate din diferite surse: carne, brânzeturi şi lactate, dar şi vegetale. În acest sens, beneficiile consumului de soia au fost demonstrate de foarte multe studii. Isoflavonele pe care le conţine soia au puternice efecte antioxidante. Un studiu publicat de Revista Britanică de Medicină a arătat că isoflavonele scad nivelul colesterolului rău.
Planta în sine este o proteină de calitate superioară, ce ajută la încetinirea evoluţiei bolilor de rinichi. Peptidele din soia conţin oxid nitric, unul dintre cei mai puternici antioxidanţi atunci când vine vorba despre protejarea inimii.

Citricele, campioane la vitamina C
Portocalele, grepfruturile şi lămâile conţin cantităţi mari de vitamina C, unul dintre cei mai puternici antioxidanţi. Studiile au arătat că dacă această vitamină e luată din fructe şi legume are un efect mai puternic decât cea sintetizată chimic, pe care o puteţi cumpăra din farmacii, sub formă de pastile.

Fasolea - alimentul perfect
Considerată, de multe ori, mâncarea săracului, fasolea este un aliment aproape perfect din punct de vedere nutriţional. E plină de vitamine, calciu şi fibre. Dintre toate legumele, fasolea roşie e cea mai bogată în antioxidanţi.

Uleiurile vegetale îmbunătăţesc funcţiile creierului
Acizii graşi Omega 3 sunt esenţiali în alimentaţie, deoarece corpul uman nu îi poate produce, aşa că trebuie să-i ia din mâncare. Aceştia se găsesc în peştele oceanic şi în câteva tipuri de uleiuri vegetale (de măsline, de seminţe de in, de avocado). Principala calitate a acestor acizi se referă la beneficiile pe care le aduc sistemului cardiovascular. Astfel, ei scad nivelul colesterolului rău şi îl cresc pe cel bun, reducând riscul apariţiei de boli ale inimii. S-a constatat că în situaţia persoanelor care consumă cantităţi mari de alimente ce conţin aceşti acid cazurile de cancer sunt mult mai rare - la eschimoşi, de exemplu, care consumă foarte mult peşte oceanic, dar şi la italieni, spanioli sau francezi, care au în meniurile tradiţionale foarte mult peşte, dar şi ulei de măsline.
Peştii de apă rece (somon, păstrăv) sunt bogaţi în antioxidanţi, în special în cei ce protejează sistemul cardiovascular de boli, dar îmbunătăţesc şi funcţiile creierului.

Panaceu universal: ceaiurile

Ceaiul verde este o opţiune excelentă pentru cei care îşi doresc să beneficieze de efectele antioxidanţilor. „Sortimentul verde conţine un antioxidant unic numit EGCG, ce ajută la eradicarea radicalilor liberi şi încetineşte îmbătrânirea. Antioxidantul acesta se găseşte doar în ceaiul verde”, a declarat profesorul Narinder Duggal, de la Universitatea din Washington, SUA, şi director medical al unui centru de cercetare în domeniul sănătăţii. Şi ceaiul negru ajută organismul să se protejeze de mai multe forme de cancer, de boli cardiovasculare, de Alzheimer, Parkinson, dar şi de artrita reumatoidă. Aceste calităţi au fost demonstrate în studii ştiinţifice conduse de medicul Jack Bukowski şi echipa sa de cercetători de la Spitalul pentru Femei din Boston, SUA. Studiile au arătat că femeile care au consumat zilnic 250 ml de ceai negru timp de două săptămâni şi-au dublat sau chiar triplat acţiunea de răspuns a sistemului imunitar în lupta cu infecţiile şi cu inflamaţiile.

Pont! Acizii Omega 3 îmbunătăţesc funcţiile creierului şi ajută la dezvoltarea sistemului nervos al fătului în cazul în care mama însărcinată consumă produse bogate în aceştia.

- Căpşunile ajută activitatea inimii şi circulaţia, reducând inflamaţiile de pe artere. Informaţia a fost probată printr-un studiu condus de profesorul în medicină Gene Spiller, de la Fundaţia canadiană Sphera.