de Gabriela Niculescu
Pacienţii cu diabet pot bea sucuri naturale numai dacă iau în calcul conţinutul glucidic al acestora. Vă prezentăm patru sucuri ideale diabeticilor, cu indice glucidic scăzut, din cartofi, fasole verde, roşii şi mere.
De cartofi, bun şi pentru persoanele obeze
Dacă în cazul pacienţilor diabetici cartofii pot înlocui pâinea din alimentaţie, sucul de cartofi este un remediu eficient în tratarea acestei maladii. El poate fi consumat singur sau în combinaţii cu alte sucuri de legume. Cantitatea consumată într-o zi poate ajunge până la 150 ml. Cura nu va depăşi zece zile, iar după acestea se va face pauză timp de alte zece zile.
În caz de diabet asociat cu obezitate se recomandă să se bea cu 15-20 de minute înainte de o masă principală aproximativ 25-30 ml de suc de cartofi.
Un amestec de suc de cartofi, cu suc de varză şi suc de morcovi are efecte benefice şi în tratarea gastritei.
Zeama de fasole verde scade glicemia
Sucul de fasole verde este recomandat în tratamentul diabeticului, având efect tonic hepatic şi pancreatic şi contribuind direct la scăderea glicemiei. Tratamentul indică un consum zilnic de 80-100 ml suc de fasole verde. Acesta se recomandă şi în tratarea nu doar a diabetului, ci şi a gutei, litiazei renale, reumatismului şi în tulburările de creştere. El se poate utiliza şi în amestec: 100 ml suc de fasole verde cu 200 ml suc de morcovi.
Cel de mere tratează asteniile fizice şi psihice
Sucul de mere păstrează toate virtuţile terapeutice ale fructului, şi anume de tonic al sistemului nervos, de excelent depurativ sangvin şi de bun laxativ. Acest suc este recomandat în tratarea asteniei fizice şi psihice, a anemiei, în stările de convalescenţă, în sarcină, în cazurile de reumatism, gută, sedentarism, obezitate, afecţiuni cardiovasculare şi hepatice. Sucul de mere este recomandat şi în tratarea obezităţii.
O altă băutură utilă este cea preparată dintr-un pahar cu suc de mere, un pahar cu suc de portocale şi trei linguriţe cu zeamă de lămâie. O asemenea băutură se poate răci şi bea ca un cocteil, atunci când în ea se introduc cuburi de gheaţă făcute din suc de portocale.
Cidrul de mere se obţine din fermentaţia mustului de mere. El este util în tratare constipaţiilor, în regimurile de slăbire, în afecţiunile hepatice şi renale.
Roşiile stoarse au numeroase virtuţi
Sucul de roşii este unul cu număr mare de virtuţi terapeutice şi are efecte benefice în anemie, afecţiuni cardiovasculare, intoxicaţii cronice, litiaze hepato-biliare, litiază urinară, obezitate, diabet zaharat, ateroscleroză, constipaţie şi afecţiuni ale sângelui. Tratamentele recomandă să se bea trei pahare cu suc de tomate pe zi, în cure de 30 de zile. Pentru a-l face mai gustos, în el se poate introduce puţin praf de cimbru uscat şi cernut.
Pont! În curele de primăvară este ideal să se combine o unitate suc de mere cu o unitate suc de urzică.
• Sucurile se obţin prin introducerea legumelor şi a fructelor crude în storcătorul de fructe, şi se consumă imediat după preparare.
• În funcţie de tipul de diabet pe care îl aveţi, trebuie să consultaţi doctorul curant, pentru a vă spune concret cum vă influenţează glicemia sucurile prezentate.