de Gabriela Niculescu
Ruşcuţa de primăvară, numită şi floarea Paştelui, este de un galben strălucitor şi înfloreşte întotdeauna în preajma Paştelui, vrând parcă să confirme legenda conform căreia s-ar fi născut din lacrimile lui Iisus Hristos răstignit pe cruce. Ea se întâlneşte în regiunile de şes şi de deal de la noi, sub formă de mici tufe care cresc mai multe la un loc. De la această specie se recoltează în scopuri medicinale numai părţile aeriene, atunci când planta e în plină floare. Ruşcuţa este recunoscută ca un excelent tonic cardiac.
De ajutor în hidropizie, hipertensiune şi ascite
Ruşcuţa conţine în principal compuşi cardiotonici şi, pe lângă întreţinerea muşchiului inimii, dă rezultate bune în afecţiunile cardiace, aritmii, extrasistole de natură nervoasă, hipertensiune arterială, tahicardii, tulburări neuro-vegetative, ascite hepatice, hidropizie (ciroză hidrică - boală cauzată de acumularea patologică de apă în cavităţile naturale ale corpului sau în ţesuturi), pleurită (inflamaţia membranei ce înveleşte plămânii) şi migrene.
Tinctura combate aritmia
Pentru a prepara tinctura de ruşcuţă trebuie să puneţi 50 g plantă mărunţită la 250 ml alcool alimentar de 70 de grade. Ţineţi timp de 15 zile, agitând des, după care strecuraţi. Se va lua câte 1 g de trei ori pe zi (total 3 g pe zi). Aceasta este foarte utilă în cazurile de hipertensiune, aritmii şi extrasistole.
Ceaiul calmează pulsul mărit
Există două tipuri de infuzie care se pot face din ruşcuţă. Pentru obţinerea primului tip se pune o linguriţă cu plantă mărunţită la 250 ml apă clocotită. Se acoperă pentru zece minute, iar ceaiul obţinut se poate consuma în cursul zilei după strecurare.
Cea de-a doua reţetă se obţine din 2 g de frunze care se pun la 100 ml apă clocotită. Se acoperă pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma două căni pe zi, în bolile cardiace cu bătăi repezi, cu umflarea picioarelor şi chiar oprirea urinei. Ceaiul acesta ajută la întărirea inimii, răreşte bătăile inimii şi este un puternic diuretic.
Îşi pierde toxicitatea prin fierbere
Utilizarea preparatelor din ruşcuţă în bolile de inimă se va face numai cu avizul medicului, în dozele recomandate de acesta, deoarece este vorba despre o plantă otrăvitoare. Prin fierberea plantei, toxicitatea dispare, însă prin uscare, toxicitatea se păstrează. Trebuie menţionat faptul că, dacă se depăşeşte doza recomandată (1 g o dată şi 3 g pe zi de plantă uscată), pot surveni accidente nedorite, manifestate prin accelerarea bătăilor inimii. Aceasta este, de fapt, o acţiune asemănătoare digitalicelor, dar, datorită faptului că ruşcuţa se elimină rapid din organism, acţiunea este trecătoare. La doze mai mari decât cele indicate apar greaţă, vomă, diaree, fenomene de aritmie şi chiar oprirea inimii în diastolă. În acest caz se intervine cu vomitive, purgative, cărbune activ şi analeptice cardiace.
• Fiind o plantă otrăvitoare, se vor spăla bine mâinile la terminarea lucrului cu preparatele de ruşcuţă!
