Main menu

header

de Elena Şerban

Condiment utilizat mai ales în zona mediteraneană, oregano este folosit nu doar pentru gustul deosebit pe care îl dă mâncărurilor, ci şi pentru proprietăţile sale anticancerigene.

Potrivit unui studiu realizat de cercetătorii americani, o substanţă din oregano, carvracol, acţionează împotriva celulelor canceroase. Mai precis, în cazul în care acestea există într-un organism, le determină să se autodistrugă.
Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Long Island, conduşi de coordonatorul studiului, doctor Supriya Bavadekar, spun că oregano poate fi plasat pe acelaşi loc fruntaş ca şi turmericul, în lista celor mai eficiente condimente anticancerigene.
Dacă aceste cercetări vor fi confirmate şi de alte studii, oregano - sau preparatele în care se foloseşte acest condiment - va putea fi utilizat cu succes în tratarea cancerului, în special a celui care afectează prostata.