Main menu

header

de Dana Purgaru

În top 3 cel mai vândute produse de la orice magazin tip plafar se numără, pe lângă celebrele „minuni” de slăbit, Tribulus terrestris. Deşi numele său nu spune nimic, renumele mondial însă recomandă această plantă, care a devenit „la modă” şi în România.

Înlocuitor natural al steroizilor anabolizanţi
Mai nou, cam toată lumea vorbeşte despre Tribulus terrestris. Una dintre categoriile de persoane care îl laudă e reprezentată de sportivi sau, în general, de persoanele care desfăşoară activităţi fizice în care doresc să se perfecţioneze, deoarece este o plantă renumită pentru că măreşte performanţele fizice, fiind un tonic general. Practic, aceasta ridică nivelul de hormon luteinizant ce stimulează producţia de testosteron (hormon masculin). De altfel, se spune că Tribulus a fost folosit începând cu anii ’70 în Europa de Est şi a fost mult timp arma secretă a culturiştilor, fiind alternativa cea mai puternică din plante pentru steroizii anabolizanţi sintetici.
Beneficiile pentru culturişti constau în creşterea forţei musculare şi grăbirea recuperării muşchilor după un efort îndelungat, deoarece testosteronul ajută la sinteza proteinelor şi la balanţa pozitivă a nitrogenului.
Un studiu de evaluare făcut pe atleţi pentru verificarea reacţiilor hormonale cu 750 mg/zi de Tribulus a descoperit o creştere cu 72% a hormonului luteinizant la bărbaţi.
Dar este bine de ştiut că şi femeile care desfăşoară regulat activităţi fizice pot folosi Tribulus pentru îmbunătăţirea performanţelor, în special dacă ţin diete slabe în calorii.

Măreşte performanţele sexuale
Deşi face senzaţie prin plafaruri, Tribulus terrestris a fost folosit de secole în medicina ayurvedică şi tradiţională asiatică pentru tratarea în mod tradiţional a deficienţelor hormonale la bărbaţi şi la femei (creşte libidoul), dar mai ales pentru remedierea disfuncţiei sexuale masculine (ejaculare precoce) şi a infertilităţii. De asemenea, mai multe studii clinice efectuate în diverse ţări au demonstrat că această plantă are efect în tratarea impotenţei masculine. Toate acestea se datorează ingredientului activ numit protodioscin.

Scade tensiunea
În medicina tradiţională chineză i se atribuiau acestei plante şi acţiuni protectoare ale sistemului vascular, fiind folosită cu succes în hipertensiunea arterială şi afecţiunile coronariene. Medicina modernă i-a testat în acest sens capacităţile. Spre exemplu, într-un studiu efectuat pe 400 de pacienţi cu afecţiuni cardiace s-a constatat o ameliorare după administrarea extractelor de Tribulus terrestris, comparativ cu grupul „tratat” cu produse placebo.
În medicina ayurvedică, indienii foloseau fructele plantei pentru efectul lor diuretic (mai ales în caz de pietre la rinichi, micţiune dureroasă şi incontinenţă urinară), ca antiseptic şi ca antiinflamator.

De folos pentru persoanele grase
De asemenea, chinezii antici apreciau această plantă pentru că reuşea să calmeze durerile de ficat, de cap şi ameţelile. În plus, s-a observat că detoxifică rinichii şi tractul urinar şi are proprietăţi antioxidante, benefice îndepărtării radicalilor liberi care pot duce la apariţia unor boli grave, precum cancerul.
În cazul persoanelor foarte grase sau obeze, cu ficatul supraîncărcat cu zahăr şi grăsimi, Tribulus accelerează fluxul biliar şi descompunerea grăsimilor şi scade glicemia, nivelul colesterolului şi micşorează numărul trigliceridelor.
De asemenea, este util pentru cei care fumează şi beau multă cafea, care sunt în pericol de a li se subţia venele.

Creşte şi la noi în ţară
Tribulus terrestris este cunoscut şi sub numele de puncţie de viţă-de-vie sau fructul colţul-babei. Este cultivat în diferite părţi ale lumii, în special în America de Nord şi de Sud, Australia, Europa, Orientul Mijlociu şi Africa. Planta poate fi recunoscută după florile de culoare galbenă şi fructul ce seamănă cu un cap de capră. Creşte şi la noi în ţară, pe câmpuri, islazuri şi pe terenuri nisipoase, în special în sudul ţării.

• Un studiu realizat pe 20 de bărbaţi şi femei care au luat Tribulus a concluzionat că la 75% dintre participanţi le-a crescut rezistenţa fizică, la 80% le-au crescut libidoul şi performanţele sexuale, iar la 95% dintre femei nu s-au mai raportat simptome premenstruale.

• Tribulus terrestris nu este recomandat femeilor însărcinate, deoarece acţionează la nivel hormonal.