de Cătălina Tăgârţă
Macul roşu nu este doar o plantă decorativă, ci şi un remediu naturist. Majoritatea oamenilor folosesc seminţele în bucătărie, însă puţini ştiu că planta poate „lupta” cu bronşita, osteoporoza sau angina pectorală.
Reţetă revoluţionară
Datorită conţinutului ridicat de fosfor, care ajută calciul să se absoarbă mai uşor în organism, macul poate combate cu succes osteoporoza. Cercetătorii slovaci au făcut un studiu pe două grupuri a câte 20 de femei care sufereau de osteoporoză, primului grup i s-au administrat medicamente contra osteoporozei, iar celui de-al doilea grup, ulei de mac. A rezultat că persoanele tratate cu mac scăpaseră de osteoporoză după administrarea unei linguriţe cu ulei de mac zilnic, timp de 12 luni, iar femeile din celălalt grup încă mai aveau osteoporoză, iar oasele lor prezentau valori ale calciului sub limitele normale. În scop profilactic şi pentru ameliorarea durerii, macul mai poate fi consumat şi sub formă de ceai, de sirop sau de macerat.
Indicat în caz de angină pectorală
Ceaiul se prepară astfel: se usucă petalele, iar la o linguriţă rasă cu plantă se pun 200 de mililitri de apă clocotită. Se lasă la infuzat zece minute, apoi se filtrează şi se bea o cană pe zi. Ceaiul din petale de mac este revigorant, are acţiune eficientă împotriva contracţiilor şi spasmelor, astfel încât e indicat şi în caz de bronşită acută, gripă, laringită sau angină pectorală. Acţionează eficient şi în calmarea spasmelor abdominale.
Sirop versus anxietate
Siropul este un remediu excelent pentru răceală şi împotriva anxietăţii şi nervozităţii. Se prepară dintr-un litru de apă clocotită la 100 de grame de petale uscate. Se lasă la macerat şase ore, după care se filtrează, şi în lichidul rămas se adaugă un kilogram de zahăr şi se pune la fiert până se dizolvă tot zahărul. Apoi se ia de pe foc, se pune la răcit în sticle mici, de culoare închisă, care se vor ţine la loc răcoros şi se vor lua, la nevoie, până la zece linguriţe cu sirop pe zi adulţii şi una-trei linguriţe copiii, dar nu cei mai mici de 3 ani. Nici femeile însărcinate n-au voie să apeleze la acest remediu.
Atenţie! Seminţele de mac sunt recunoscute pentru puterea lor sedativă, antiinflamatoare şi calmantă, aşa că nu le consumaţi în cantităţi mari.