Main menu

header

de Gabriela Niculescu

Una dintre cele mai comune afecţiuni renale este litiaza, cunoscută în limbaj popular ca pietre la rinichi. Pentru a le preveni, dar şi pentru a scăpa de ele, este foarte important să circule cât mai multe lichide prin rinichi. În primul rând, trebuie să beţi suficientă apă - minimum doi litri pe zi. În această afecţiune sunt foarte utile şi ceaiurile din mătase de porumb şi coada-calului, dar există şi alte remedii eficiente.

Se ia cu pâine, pe stomacul gol
Un tratament cu rezultate pe termen mai lung constă în a lua o dată la două zile câte trei boabe de tămâie alb-gălbuie, fără arome, nu mai mari decât un bob de mazăre fiecare. Acestea se împachetează în miez de pâine, pentru a nu afecta dinţii, şi se înghit cu apă dimineaţa, pe stomacul gol.
Atenţie! În momentul acestui tratament nu se va consuma carne şi nici apă bogată în săruri minerale.

Preparaţi macerat din lămâi, ulei şi miere
Un alt remediu eficient contra pietrelor la rinichi este maceratul de lămâi. Aveţi nevoie de 500 ml ulei de măsline, 500 g lămâi şi 500 g miere de albine. Se foloseşte un borcan de 2 kg cu capac în care se toarnă uleiul de măsline şi mierea. Lămâile întregi se introduc în apă fierbinte, se dau în clocot două minute, apoi se scot, se taie felii, se dau prin maşina de tocat, după care se adaugă în borcan. Se lasă trei zile la macerat, timp în care se amestecă de 30 de ori pe zi. Se amestecă bine înainte de întrebuinţare şi se ia câte o lingură din acest amestec dimineaţa, cu 15 minute înainte de masă. După şase luni se reface controlul medical.
Tratamentul se urmează trei ani la rând, la aceeaşi dată, cantitatea de mai sus fiind suficientă pentru tratamentul pe un an. Apoi se face pauză trei ani, după care se repetă.

• Sucul din frunze proaspete de ştevie, mere şi apă, preparat în blender, ajută la eliminarea calculilor renali, la fel ca şi o cană cu suc de morcovi băută în fiecare dimineaţă.