de Cătălina Tăgârţă
Un fruct gustos şi răcoritor, zmeura nu satisface doar nevoia de dulce, de ceva bun, ci are şi calităţi terapeutice. Există mai multe soiuri de zmeură, însă în tratamente e recomandată cea de pădure, care are boabele mici, de un roşu închis, şi sunt foarte parfumate. Mai mult, insectele care se ascund uneori în fructe sunt dovadă a sănătăţii acestora.
„Izvor” de vitamina C
Zmeura de pădure conţine multe minerale: mangan, magneziu, calciu, zinc, potasiu, fosfor, dar şi vitaminele A, B1, B2, D şi P, plus vitamina C, care este prezentă în cantităţi impresionante. Pentru a vă bucura de toate beneficiile fructelor trebuie să le consumaţi spălate bine, în stare naturală, şi nu preparate termic sau congelate. De aceea e indicat să profitaţi din plin în sezonul în care acestea se coc.
Porţia zilnică minimă recomandată de nutriţionişti este de 150 de grame pe zi, indiferent că e vorba despre zmeură, fragi, vişine, cireşe sau căpşuni. Cine consumă zilnic această cantitate are mai multe şanse să ţină la distanţă anumite afecţiuni precum cele pulmonare, cancerul de prostată, cel de colon, răceala, răguşeala, dar şi degenerescenţa maculară sau îmbătrânirea prematură.
Pentru tratarea diverselor afecţiuni e necesar să se mărească doza şi să se stabilească un anumit interval de timp de administrare. În cazul unei cure cu zmeură, care se ţine de obicei 12-14 zile, e bine să se ia 150-300 de grame de fructe dimineaţa, pe stomacul gol, fără zahăr.
Utilă în caz de constipaţie
Acizii organici şi zaharurile complexe din aceste fructe ajută la normalizarea florei intestinale, de aceea sunt recomandate în caz de constipaţie. În plus, este fructul cel mai bogat în fibre alimentare, care acţionează ca un piston, împingând materiile reziduale din intestin. În acest sens se consumă cu 30 de minute înaintea micului dejun şi a cinei câte o porţie de minimum 100 de grame de zmeură, eventual amestecată cu puţină miere lichidă şi câteva linguri cu iaurt. Tratamentul durează cel puţin zece zile.
Două căni cu ceai pe zi înlătură arsurile gastrice
În caz de arsuri gastrice sau ulcer gastro-duodenal, fructele se consumă simplu, fără zahăr sau miere, iar atât toamna, cât şi primăvara se bea regulat ceai de zmeură minimum două căni pe zi.
Infuzia se face din vârfurile tufelor de zmeură (frunzele având efecte cicatrizante şi antiacide foarte bune) sau din fructe cu câteva frunzuliţe, care au fost lăsate mai întâi la uscat într-o încăpere aerisită. Se pun una-două linguriţe cu plantă mărunţită la o cană cu apă clocotită şi se fierb un minut la foc mic, apoi se lasă 15 minute să se răcească şi se filtrează. E bine să se consume două-patru căni pe zi.
Zmeura stabilizează glicemia, stimulează pancreasul, diureza şi normalizează valorile colesterolului. De aceea, tratamentul cu zmeură este foarte eficient pentru prevenirea complicaţiilor cardiovasculare ale diabetului dacă se renunţă la consumul de carne şi se mănâncă preponderent legume şi fructe. Atenţie însă, diabeticii nu au voie să consume mai mult de 150-200 de grame de astfel de fructe zilnic.
150-300 de grame zilnic întăresc imunitatea
Zmeura reglează ciclul menstrual neregulat, dureros ori cu hemoragie abundentă. În această situaţie sunt de folos atât fructele, cât şi ceaiul, însă trebuie băute câteva căni pe zi, timp de trei-patru săptămâni. Întrucât conţine cantităţi mari de vitamina C, consumul a 300-400 de grame de fructe la o singură masă, în cazul unei alergii, va diminua reacţia alergică. Mai mult, în caz de imunitate scăzută e la fel de recomandată ca „ruda” sa apropiată, murul, ambii fiind stimulatori excepţionali ai imunităţii. Se recomandă câte 150-300 de grame pe zi, timp de minimum 12 zile.
Adjuvant în cistită şi reumatism
Ceaiul este adjuvant în cistită, pielonefrită şi prostatită, întrucât are efect antiinflamator şi calmant şi reduce senzaţiile de usturime şi de jenă la nivelul aparatului reno-urinar. Mai mult, este adjuvant şi în reumatism, întrucât fenolii şi acidul salicilic (substanţă asemănătoare aspirinei) din fructele de zmeur reduc inflamaţia articulară, calmează durerile şi ajută la recăpătarea mobilităţii articulare. Dintr-un studiu efectuat pe mai mult de 20.000 de persoane a reieşit că suplimentarea vitaminei C din alimentaţie atrage după sine o reducere cu peste 40% a frecvenţei puseelor reumatice.
Femeile însărcinate care beau o cană cu ceai de zmeur pe zi sau consumă 100 g de fructe proaspete vor scăpa de greţuri. În plus, zmeura previne hemoragiile, reduce durerile şi ajută la păstrarea sarcinii, urmând ca mai târziu să uşureze naşterea.
Zmeura combate ridurile şi e un tratament eficient pentru tenul gras, seboreic. Pentru aceste probleme, faceţi o mască din cinci linguri cu fructe proaspete şi două cu iaurt, pe care le amestecaţi cu mixerul şi apoi întindeţi masca pe faţă pentru 15 minute. Ideal e să se îndepărteze prin spălare şi apoi tamponarea feţei cu vată sau tifon înmuiat în ceai de muşeţel.
Consumată în cantităţi mai mari, peste 200 de grame de fructe zilnic, zmeura taie pofta de mâncare, pofta de dulce şi reduce secreţiile gastrice. În plus, manganul pe care îl conţine ajută la „arderea” mai rapidă a caloriilor, deci e ideal să fie consumată în timpul curelor de slăbit.
• Persoanele care suferă de colită de fermentaţie sau de sindromul colonului iritabil trebuie să consume zmeura cu prudenţă, în doze mici la început, pentru a preveni eventualele deranjamente intestinale.