de Liliana Simidon
Hipoglicemia este o tulburare a metabolismului zaharurilor din sânge. În majoritatea situaţiilor, cazurile de hipoglicemie sunt de o intensitate mică şi pot fi tratate cu uşurinţă consumând anumite alimente bogate în glucide. Totuşi, hipoglicemia nu trebuie neglijată, deoarece, dacă nu se iau măsurile necesare, atunci se poate ajunge la consecinţe grave, chiar fatale.
Nervozitate, vertij şi foame
Primul simptom al acestei tulburări este nevoia de a consuma dulciuri şi carbohidraţi între mese. Apoi, dacă nivelul glicemiei continuă să scadă mai mult sub nivelul normal, apar stări de iritabilitate, nervozitate, oboseală, depresie, perturbarea vederii şi dureri de cap. Alte simptome care mai pot apărea sunt: transpiraţie, amorţeală în diverse zone ale corpului, vertij, palpitaţii, precum şi anumite disfuncţii sexuale.
Multe persoane care suferă de hipoglicemie au obiceiul de a mânca frecvent, pentru a scăpa de starea de slăbiciune şi de iritabilitate. Acestea se simt foarte tensionate dacă au trecut câteva ore fără să mănânce.
Feriţi-vă de alimente rafinate!
Printre cauzele care pot conduce către instalarea acestei tulburări se numără: consumarea excesivă a alimentelor rafinate ce conţin carbohidraţi, astfel încât pancreasul, ficatul şi glandele adrenale îşi pierd capacitatea de a procesa zaharurile într-un mod corespunzător sau tumori sau disfuncţii ale ficatului, glandei pituitare sau glandelor adrenale. Stresul este un factor ce intensifică simptomele.
Optaţi pentru zahărul brun
Pentru a preveni instalarea hipoglicemiei este bine să consumaţi alimente bogate în vitaminele C, E şi complexul B. Acestea reglează metabolismul zaharurilor şi ajută la refacerea glandelor adrenale, care în general sunt slăbite la persoanele care suferă de hipoglicemie.
Mâncaţi cât mai multe mere. Atenţie însă! Fructele nu se consumă imediat după masă, ci înainte sau după ce masa anterioară a fost digerată complet.
Melasa sau siropul obţinut cu ajutorul zahărului brun sunt foarte utile. Totuşi, când alegeţi zahărul brun, asiguraţi-vă că acesta este de calitate şi nu doar zahăr alb colorat. Acest remediu ajută la eliminarea rapidă a senzaţiei de leşin.
Cereale, lactate şi fructe în fiecare zi
Dieta ideală pentru hipoglicemie conţine cereale, lactate şi fructe oleaginoase din abundenţă. Cele din urmă trebuie consumate crude şi nu prăjite. Toate aceste alimente eliberează gradat zaharurile în sânge, chiar şi la şase-opt ore după masă, astfel că nivelul glicemiei va rămâne constant. Aşadar, trebuie consumate în fiecare zi.
• Medicamentul Chyavan Prash este una dintre cele mai cunoscute si utilizate formule tradiţionale ayurvedice, având efecte de reîntinerire şi fortifiere, conferind energie şi vitalitate. Administrare: câte o linguriţă de trei ori pe zi.
• Există obiceiul de a consuma o linguriţă cu zahăr alb sau o bucată de ciocolată pentru a înlătura simptomele hipoglicemiei. Ar fi ideal să nu apelaţi la această variantă decât în cazuri de absolută urgenţă şi să nu devină un obicei frecvent. Aceasta deoarece zahărul alb perturbă şi mai mult metabolismul zaharurilor, ceea ce va conduce la o înrăutăţire a situaţiei în timp.