Main menu

header

de Mariana Borloveanu

Originare din zona Coastei de Azur, coacăzele sunt foarte apreciate de francezi, care le folosesc şi ca desert, dar mai ales ca medicament. Aceste fructe de leac au ajuns şi la noi, astfel le putem consuma în stare proaspătă, ceea ce face să beneficiem de efectele imediate ale uleiului volatil pe care aceste fructe de pădure îl conţin, alături de vitamina C, rutozid şi alte vitamine şi minerale.

În 60 de zile, valoarea colesterolului revine la normal
Aflându-ne în plină vară, bobiţele negre şi roşii ale fructelor de coacăz se găsesc din plin pe toate tarabele. Este deci la îndemâna oricui să înceapă o cură de coacăze. Printre altele, uleiul volatil şi rutozidul din aceste fructe acţionează puternic asupra colesterolului şi trigliceridelor. Valorile acestora scad extrem de greu, chiar şi cu ajutorul tratamentelor alopate, motiv pentru care vă recomandăm o cură de 60 de zile cu coacăze proaspete sau cu suc preparat în casă. De preferat se folosesc fructe cumpărate din pieţe, în sezon, cele din hipermarketuri fiind de cele mai multe ori tratate. Or, eficienţa tratamentului pe asta se şi bazează - pe fructe proaspete şi naturale. Pentru că această cură durează două luni, vă recomandăm să vă faceţi propriile provizii de coacăze în lăzile frigorifice din casă. Cel mai eficient e să puneţi fructele în punguţe de 400 de grame, exact cât aveţi nevoie pentru o zi.

Detoxificant antic la îndemâna oricui
În Antichitate, oamenii trăiau mai mult pentru că în locul dulciurilor aveau la îndemână coacăzele şi alte plante aducătoare de sănătate. Şi dacă astăzi cu toţii agreem preparatele cele mai sofisticate, înainte, oamenii aveau în preajma comunităţilor în care trăiau ceea ce natura le dăruia cu mărinimie. Ei nu ştiau la vremea aceea nici de vitamina C, nici de efecte terapeutice, în schimb se hrăneau chiar şi perioade îndelungate cu plante şi cu fructe care le erau mai aproape. Detoxificarea pronunţată pe care o genera consumul de coacăze era evidentă prin forţa fizică şi energia permanentă caracteristice trăitorilor acelor vremuri. Copiii erau expuşi de mici unor eforturi majore, fără să dea dovadă de neputinţă sau lipsă de energie.

Sunt recomandate şi pe stomacul gol
Atât coacăzele negre, cât şi cele roşii sunt la fel de eficiente în terapiile cu fructe de pădure. 200 de grame de coacăze negre consumate dimineaţa pe stomacul gol vă vor face să vă simţiţi plini de energie pe parcursul întregii zile.
În situaţia în care suferiţi de afecţiuni dermatologice sau reumatice este bine ca mesele de prânz şi de seară să fie precedate de acelaşi tratament cu coacăze, de data aceasta alternativ: înaintea prânzului consumaţi coacăze roşii, iar dimineaţa şi seara, coacăze negre. În felul acesta veţi asigura organismului atât necesarul de vitamina C, cât şi pe cel de minerale. Dacă preferaţi sucurile în locul fructelor, le puteţi pune împreună în blender, atât fructele negre, cât şi pe cele roşii, iar cantitatea de suc obţinută o împărţiţi în trei părţi egale şi o consumaţi înainte cu 30 de minute de mesele principale. Avantajul acestui suc, spre deosebire de altele, este acela că nu oxidează, şi ca atare îl puteţi păstra în frigider pe parcursul întregii zile.

„Formulă” pentru un creier mereu tânăr
Dacă fructele proaspete şi-au dovedit întotdeauna eficienţa imediată, vă mai propunem o alternativă, cea a siropului obţinut din coacăze negre. Ingrediente: 4 kg coacăze negre; 4 kg zahăr; 2 litri apă plată. Mod de preparare: mai întâi se curăţă coacăzele de pe ciorchini, după care se pun într-o strecurătoare mare şi se spală sub jet de apă. Se amestecă apoi zahărul cu apa plată şi se pun la fiert, până la topirea completă a zahărului, lăsându-se să dea bine în clocot. Se adaugă apoi coacăzele şi se lasă totul să fiarbă clocotit timp de 20 de minute, după care compoziţia se ia de pe foc şi se strecoară printr-o sită acoperită cu un tifon dublu, presându-se fructele cu ajutorul unei linguri de lemn. Se mai fierbe totul timp de zece minute, apoi siropul se pune fierbinte în sticle, se astupă şi se ţine sub pături până a doua zi. Sticlele cu sirop de coacăze se păstrează în cămară. Se poate bea ca şi tratament, luându-se câte două linguri cu 20 de minute înaintea meselor principale, sau diluat cu apă minerală ori de câte ori doriţi. Acest sirop trebuie să nu vă lipsească niciodată din casă dacă vreţi să aveţi o memorie de invidiat.

Stopează dezvoltarea tumorilor

Datorită efectelor date de antocianine, de unde şi culoarea foarte închisă a coacăzelor, curele cu aceste fructe miraculoase stopează evoluţia tumorilor şi ajută la buna funcţionare a ficatului şi pancreasului, eliberând organismul de deşeuri şi toxine. Persoanele vârstnice vor reuşi să ţină departe temutul Alzheimer printr-un consum frecvent de coacăze sau derivate ale acestora. Rezultate benefice se obţin şi în afecţiuni precum psoriazisul, guta, cardiopatia ischemică şi bolile de natură reumatică. Pentru ameliorarea acestora vă recomandăm să consumaţi trei căni pe zi cu infuzie obţinută din frunze de coacăz, ţinute în prealabil timp de o oră în apă rece. Acest ceai vă va ajuta şi în rezolvarea problemelor diuretice.

• Negre sau roşii, aceste fructe de pădure sunt un real beneficiu pentru sănătate.
• Coacăzul este un arbust deloc pretenţios în ceea ce priveşte condiţiile climatice - atât cel sălbatic, dar şi cel cultivat pot fi adaptaţi la condiţii de mediu diferite.