de Cristina Cristache

Splinuţa se găseşte la marginile pădurilor, în şanţurile cu apă, pe povârnişuri şi în locuri defrişate de pădure. Încă din străbuni era folosită pentru tratarea infecţiilor vezicii urinare, a pietrelor la rinichi, a afecţiunilor gastrointestinale, a alergiilor, a durerilor în gât, a tusei, a hemoroizilor, a diabetului, a problemelor la nivelul prostatei, a ficatului mărit, a infecţiilor gurii, dar şi în caz de nervozitate. În ceea ce priveşte afectările emoţionale, fitoterapeuţii o numesc „îngerul mângâietor”, care alungă orice tristeţe.

Ceaiul alungă stresul
Încordările nervoase se descarcă prin rinichi, de aceea, după un şoc de ordin afectiv, splinuţa se dovedeşte a fi o plantă medicinală ce influenţeză pozitiv sănătatea acestor organe. Ca urmare, ceaiul de splinuţă ar trebui consumat neapărat în cazul unor decepţii şi al altor stări sufleteşti stresante. Efectul de echilibrare în stări emoţionale grele se simte asemenea unei mâini care calmează bolnavul. Ceaiul se prepară prin opărirea unei linguriţe de splinuţă cu 1/4 litru de apă, după câteva minute se strecoară şi se ia în timpul zilei.

Favorizează eliminarea pietrelor sau a nisipului la rinichi ori vezică
Frunzele şi florile de splinuţă creează o senzaţie răcoritoare şi produc deshidratare, fiind recomandate în afecţiunile renale şi vezicale. Aceasta se datorează efectului diuretic ce favorizează eliminarea nisipului sau pietrei de la rinichi şi de la vezica urinară. Împreună cu drăgaica şi urzica-moartă galbenă sau albă are efecte chiar şi în scleroza renală, în irigarea renală şi ajută la racordarea rinichiului artificial. Dacă se beau trei ceşti cu ceai pe zi timp de circa o săptămână se pot obţine rezultate vizibile.

Utilă în bolile şi în hemoragiile intestinale
Din punct de vedere biochimic, splinuţa conţine ulei volatil, substanţe amare, tanină, flavonoide şi saponine. Efectul diuretic al splinuţei se datorează saponinelor. Pentru afecţiunile gastrice, mai ales pentru problemele intestinale, se poate consuma ceai de splinuţă amestecat cu alte plante. Consumat ca atare, ceaiul poate fi folosit şi pentru tratarea durerilor de gât, afecţiunilor cutanate, dar şi în caz de hemoragii intestinale şi inflamaţii ale intestinului subţire. În medicina populară, planta era folosită pentru tratarea şi vindecarea reumatismului artritei şi în curele de dezintoxicare. Calmează durerile şi se poate administra atât intern, cât şi extern, sub formă de comprese pe zona dureroasă.

Prietena doamnelor

O serie de cercetări medicale efectuate în anul 1987 în Germania au confirmat că splinuţa poate fi prescrisă pentru femeile care suferă de candidoză orală sau vaginală, deoarece planta conţine o saponină numită virgaureasaponină, un antifungic puternic. Cu această plantă se pot face tratamente de lungă durată, fără a exista pericolul de apariţie a efectelor secundare nedorite. Folosirea ei este indicată chiar o perioadă mai lungă, inclusiv după trecerea afecţiunii, pentru a reduce riscul de recidive. În plus, doamnele o pot utiliza şi pentru înfrumuseţare. Infuzia din această plantă este bună pentru spălarea tenului gras, se poate pune chiar în apa de baie, e utilă pentru a vindeca rănile sau înţepăturile de insecte şi, alături de roiniţă, rozmarin, salvie şi taista-ciobanului, combate obezitatea şi celulita.

Ponturi!
- Nu este recomandată în cazul acut de pietre la rinichi, celor cu probleme la inimă sau gravidelor;
- Atunci când apare o infecţie la nivelul gurii se recomandă gargara cu splinuţă.