de Gabriela Bunea

Denumită şi buruiană de in sau bumbac de câmp, linariţa face parte din flora spontană din Canada, unde este considerată plantă dăunătoare în culturi, dar şi din America şi Europa. La noi, planta medicinală creşte prin locuri cultivate şi necultivate, în poieni, fâneţe şi tufărişuri.

Are acizi organici
Linariţa este o plantă medicinală ierboasă cu rădăcini scurte, a cărei tulpină ajunge la 90 cm înălţime, cu flori galbene aurii, care privite din faţă seamănă cu florile de gura-leului. Pentru fitoterapie, planta se culege în timpul înfloririi, în lunile iunie-octombrie. Dintre substanţele care se găsesc în compoziţia plantei amintim: alcaloizi, flavonoide, acizi organici, zaharuri, pectine, grăsimi şi săruri minerale.

Diuretic şi laxativ
În Antichitate, linariţa era folosită pentru tratarea erizipelului şi a cancerului, iar mai târziu, planta a fost utilizată şi în tratamentul afecţiunilor splinei şi ficatului. De asemenea, linariţa era folosită sub formă de unguent şi pentru tratarea afecţiunilor hemoroidale sau pentru inflamaţiile intestinului gros. Astăzi, această plantă este recunoscută pentru proprietăţile sale diuretice şi laxative, ce ajută la eliminarea toxinelor din organism. Aşadar, ceaiul de linariţă este recomandat ca adjuvant în afecţiuni ale căilor biliare, ale splinei şi ale ficatului, în cazurile de constipaţie, pentru tratarea hemoroizilor şi pentru combaterea viermilor intestinali.

Alifie pentru zona zoster
Intern, decoctul se prepară dintr-o lingură cu plantă la un litru de apă, se fierbe timp de zece minute şi se bea fracţionat pe parcursul unei zile.
Extern, decoctul mai concentrat, preparat din două linguri cu plantă la un litru de apă, se fierbe zece minute şi se foloseşte pentru băi de şezut în cazurile de inflamaţii hemoroidale externe. Decoctul preparat din două linguri cu plantă la un litru de lapte, care se fierbe timp de zece minute, e folosit tot pentru tratarea acneei şi a furunculozei. Unguentul preparat din sucul proaspăt stors din partea aeriană a plantei, amestecat în proporţie de 1:1 cu unt de casă sau cu untură proaspătă de porc, dă rezultate foarte bune în tratarea bolii zona zoster. Cu acest unguent se vor unge băşicuţele de două ori pe zi. Tot pentru zona zoster se toacă linariţă uscată şi se fierbe timp de zece minute în lapte, într-un vas cât să acopere planta de două degete. Compoziţia se foloseşte pentru compresele aplicate pe zona afectată.

Contraindicaţii

Studiile de specialitate recomandă ca femeile însărcinate sau cele care alăptează să evite utilizarea acestei plante. În ceea ce priveşte stabilirea dozei optime de linariţă, aceasta variază pentru fiecare persoană în parte, deoarece depinde de mai mulţi factori, precum vârstă, stare generală de sănătate şi natura afecţiunilor medicale. Atenţie! Consumul zilnic de peste 100 de grame poate provoca iritaţie renală.

Sfaturi!
- Sucul proaspăt de plantă se poate folosi în cazul cancerului de piele (se unge zona afectată de câteva ori pe zi);
- Maceratul de linariţă poate fi folosit de bărbaţi drept un afrodiziac natural, mai puţin de persoanele hipertensive;
- Decoctul din florile plantei este recomandat femeilor pentru tratarea leucoreei (sunt indicate spălăturile locale zilnice).