Main menu

header

de Liliana Simidon

Simţiţi că inima dumneavoastră o ia la „trap”, că bătăile inimii sunt mult mai rapide şi, pe deasupra, nu mai sunt nici regulate? Aceste zvâcniri ale cordului, cunoscute popular sub denumirea de palpitaţii, sunt, de fapt, tulburări de ritm cardiac.

Pot să apară ca urmare a unor boli
Palpitaţiile pot avea diverse cauze, ca de exemplu: predispoziţie genetică, stări accentuate de oboseală, tulburări psihonervoase, infarct miocardic, insuficienţă cardiacă sau supunerea unor şocuri. În plus, ele pot să apară ca urmare a unor boli, a emoţiilor puternice sau a eforturilor susţinute sau de lungă durată. Alte posibile cauze sunt: consumul exagerat de cafea, alcool şi ţigări - în privinţa cărora trebuie să se ia măsuri, iar în unele cazuri, pe listă sunt trecute şi intoxicaţiile.
La capitolul simptome enumerăm: pulsul poate creşte de la valoarea normală până la 150 de bătăi pe minut, ajungând la 300 de bătăi pe minut (când este posibil să intervină decesul, iar bătăile inimii sunt total neregulate). De regulă, noi nu percepem aceste bătăi ale inimii, dar atunci când ele se situează între 150 şi 250 avem o senzaţie de disconfort. Asta se întâmplă pentru că inima oboseşte foarte tare, aşa că cine are o muncă grea, stresantă, trebuie să se reorienteze spre un alt loc de muncă şi să încerce să aibă o viaţă mai ordonată.

Consultaţi obligatoriu un cardiolog!
Dacă palpitaţiile reapar trebuie consultat obligatoriu şi de urgenţă un cardiolog, e nevoie de o pauză de la orice tip de stres, deci e important să învăţăm să spunem „nu” tuturor solicitărilor ce pot duce la epuizare. Dieta persoanelor care se confruntă cu aceste probleme trebuie să cuprindă cât mai multe crudităţi (legume şi fructe), cereale, peşte fript sau fiert în abur. De asemenea, sunt recomandate plimbările lungi prin parc sau prin pădure. E ideal ca în preajmă să fie mereu prieteni cât mai tonici şi să se evite pe cât posibil persoanele care încearcă să pună şi problemele lor tot pe umerii dumneavoastră. Aşadar, un lucru e esenţial: gândiţi pozitiv şi încercaţi să faceţi zilnic măcar o faptă bună! De asemenea, trebuie evitat pe cât posibil sedentarismul, care, printre altele, duce la excesul ponderal, ce nu face altceva decât să suprasolicite inima. Şi, nu în ultimul rând, puteţi apela cu încredere la reflexoterapie.

Se recomandă infuzie de păducel
Natura e întotdeauna gata să ne vină în ajutor pentru orice problemă, iar când vine vorba despre palpitaţii, multe plante sunt cap de listă pentru rezolvarea problemelor. De exemplu, puteţi apela cu încredere la cura cu infuzie de talpa-gâştei. Puneţi una-două linguriţe cu plantă la o cană cu apă, lăsaţi câteva minute la infuzat, apoi strecuraţi şi beţi ceaiul, treptat, pe parcursul întregii zile. Pentru rezultate mai bune e ideal să ţineţi cura cel puţin două săptămâni. Şi infuzia de păducel este la fel de bună. Spre deosebire de cea de talpa-gâştei, aceasta se poate bea pe parcursul a 10-15 minute, dar tot încet, cu înghiţituri mici.
Dacă nici această plantă nu vă place, puteţi încerca o cură cu infuzie de floarea pasiunii, cunoscută şi sub numele de pasiflora. Aceasta nu rezolvă doar problema palpitaţiilor, dar şi stresul. În plus, în una-două săptămâni de cură puteţi rezolva şi alte probleme, cum ar fi, de exemplu, insomnia.

Consumaţi zilnic suc de orz verde
Cui nu-i plac ceaiurile, dar nu vrea să ia nici medicamente pentru a scăpa de palpitaţii poate apela la cura cu suc de orz verde. Orzul verde conţine mai multă vitamina A decât lăptuca, mai mult potasiu decât bananele şi mai mult fier decât ţelina, de aceea este foarte lăudat pentru proprietăţile sale curative. Cura cu suc de orz verde trebuie ţinută cel puţin câteva zile (cinci-şapte zile), timp în care se consumă, de trei ori pe zi, câte 50 de mililitri de suc proaspăt. O variantă mai la îndemână, care nu necesită timp pentru preparare, este cura cu tinctură de valeriană. Tinctura o puteţi lua direct de la magazinele de produse naturiste. Puneţi câteva picături de tinctură pe o bucăţică de miez de pâine sau direct într-un pahar cu apă. Pe lângă faptul că vă calmează, aceasta va induce şi o stare de bine, de siguranţă.

• Câteva picături de tinctură de valeriană administrate zilnic rezolvă problema palpitaţiilor şi induc o stare de bine, de siguranţă.