Main menu

header

de Gabriela Niculescu

Nemţişorul de câmp este o plantă medicinală întâlnită în majoritatea regiunilor din ţara noastră, din zona de câmpie până în zona alpină. Tulpina este dreaptă, ramificată, acoperită cu peri rari. Frunzele sunt subţiri şi fidate, asemănătoare cu cele de mărar. Florile au culoare violet-albăstruie, roz sau albă. Fructul este o foliculă. Nemţişorul de câmp înfloreşte din luna iunie până în luna august. În scop fitoterapeutic se utilizează florile.

Omoară viermii intestinali
Planta are efect vermifug, diuretic, purgativ şi cicatrizant, datorită conţinutului de flavonoide, antociani, alcaloizi şi glicozizi. Infuzia şi decoctul se recomandă în boli reumatice, gută, astm bronşic, sterilitate, hipertensiune, constipaţie, afecţiuni renale şi viermi intestinali. Cataplasmele dezinfectează şi calmează durerile provocate de plăgi, răni şi hemoroizi. Totodată, în aceste cazuri ajută şi spălăturile sau băile locale.

• Nu se recomandă utilizarea altor părţi din componenţa plantei, cu excepţia florilor, planta fiind toxică (intoxicaţia determină insuficienţă cardiacă, vărsături, dureri abdominale şi asfixie).