Main menu

header

de Liliana Simidon

Crampele dureroase ce apar în regiunea abdominală pe durata menstruaţiei poartă numele de dismenoree. Intensitatea durerii variază de la femeie la femeie. Uneori, neplăcerea poate fi uşoară, în timp ce alteori aceasta este severă, astfel încât împiedică desfăşurarea programului de zi cu zi.

Durerile, cauzate de prostaglandine
În timpul menstruaţiei, organismul eliberează nişte substanţe numite prostaglandine, care au rolul de a determina contracţia uterului, pentru ca acesta să expulzeze în afară fluidul menstrual. Atunci când aceste contracţii (spasme) sunt prea puternice devin neplăcute şi chiar dureroase. Doctorii consideră că prostaglandinele reprezintă principala cauză a crampelor, fiind un raport direct proporţional între cantitatea secretată şi intensitatea durerii.

Pot apărea greaţa şi transpiraţiile
Din motive încă necunoscute, se pare că femeile mai tinere suferă de crampe mai puternice, ce se diminuează o dată cu înaintarea în vârstă. Acestea pot dispărea complet după prima sarcină.
În cazul crampelor uşoare, acestea de obicei durează câteva ore şi sunt însoţite de senzaţia de greutate sau de presiune în zona stomacului. Când durerea este intensă şi durează mai mult de două zile, ea poate fi însoţită de simptome precum greaţă, vomă, transpiraţii abundente, diaree.

Lichidele calde cu fenicul, ghimbir, busuioc şi scorţişoară sunt binevenite
Pentru a scăpa de aceste neplăceri lunare faceţi mişcare periodic. În timpul exerciţiului fizic, corpul secretă endorfine, ce reprezintă metoda organismului de a distruge durerea. Aplicaţi în zona pelviană o sticlă cu apă caldă, simultan cu consumul de lichide calde. Acestea vor stimula circulaţia sangvină, decongestionând zona şi relaxând muşchii. Cel mai bine este ca pe post de lichide calde să folosiţi infuzii de fenicul, ghimbir, busuioc, scorţişoară, deoarece acestea au şi proprietăţi antispastice.
Suplimentele alimentare ce conţin complexul B, calciu, magneziu şi zinc reduc durerile şi crampele. În special, calciul menţine tonusul muscular şi previne spasmele puternice.
Sparanghelul este unul dintre alimentele care, consumat cu regularitate, va îmbunătăţi vizibil starea pe care o aveţi în timpul menstruaţiei.

Scăpaţi urgent de constipaţie
Constipaţia, acumularea de gaze, faptul de a nu elimina urina la timp şi în general orice congestie în regiunea abdominală duc la amplificarea durerii. Aşadar, faceţi tot posibilul să nu suferiţi de constipaţie, iar dacă este necesar folosiţi remedii naturiste pentru a preveni aceasta: tărâţe de psylium, senna, ulei de ricin, ulei de măsline, ulei de parafină etc.
O modalitate bună pentru a nu mai resimţi durerea este distragerea atenţiei. Astfel, pentru a putea suporta mai uşor disconfortul, urmăriţi un film sau un documentar interesant, rezolvaţi probleme de perspicacitate, dezlegaţi cuvinte încrucişate sau faceţi orice activitate uşoară, dar care ştiţi că vă ţine atenţia trează.

• Înainte de menstruaţie, pentru a preveni durerile, faceţi câte o baie minerală, adăugând în apa din cadă o cană cu sare de mare şi una cu bicarbonat de sodiu; rămâneţi în cadă 20 de minute.