Camforul este obţinut din răşina unui copac originar din sudul Chinei, înrudit cu arborele din care se obţine scorţişoara. Arborele de camfor este un adevărat fenomen: ajunge la vârste de peste două mii de ani, atinge cincizeci de metri înălţime, secretă substanţe antibiotice şi antimicrobiene atât de puternice, încât este practic invulnerabil la boli.
Reglează nivelul hormonal Camforul reglează activitatea inimii şi a sistemului nervos, descongestionează căile respiratorii şi plămânii şi scade cu succes febra. Se mai spune că această răşină are proprietatea de a transporta şi de a difuza în tot corpul principiile vindecătoare ale celorlalte plante. Se face o cură de camfor (îl găsiţi la farmacii) de trei luni, cu trei săptămâni de pauză, după care se reia de câte ori este nevoie. De asemenea, camforul luptă împotriva tulburărilor de menopauză (bufeuri, transpiraţie şi nervozitate). Se administrează de trei ori pe zi câte o linguriţă din elixirul pe bază de camfor, combinat cu păducel. Tratamentul durează un an şi are efecte de reglare hormonală şi nervoasă. Are efecte contraceptive.
Pentru a evita o sarcină se ia alcool camforat începând cu o săptămână înainte de ciclul menstrual şi până în ultima zi, câte o linguriţă de patru ori pe zi. Având efect de reglare hormonală, camforul este și un excelent contraceptiv. Ameliorează durerile reumatice Aplicaţi unguent de camfor pe articulaţiile dureroase de maximum trei ori pe zi şi vi se va induce o stare relaxantă. Camforul vindecă şi bronşita, astmul şi este un adjuvant în tratarea pneumoniei. Se amestecă în unguentul camforat clasic câteva picături de ulei volatil de mentă. Se masează cu acest unguent, prin mișcări circulare, întreaga zonă toracică (pieptul şi spatele), acest tratament fiind indicat şi contra tusei. Dacă doriţi să înlăturaţi crampele musculare, se masează blând zona afectată cu unguent camforat.
Cum obţinem alcoolul camforat Alcoolul camforat se obţine prin dizolvarea cristalelor de camfor în alcool alimentar de mare puritate (96 de grade). Pentru a obţine 100 ml de alcool camforat se pun într-o sticlă zece grame de camfor şi 90 ml alcool, după care se pune dopul şi se agită bine, pentru a se omogeniza. Intern se administrează 50 de picături de camfor de trei, patru ori pe zi, iar extern se foloseşte sub formă de comprese sau pentru fricţionări.
Ana-Maria Cocea
Elixirul cu tinctură de păducel Unguentul de camfor, foarte eficient pentru piele, se obţine din camfor şi tinctură de păducel. Tinctura de păducel se prepară astfel: se umple pe jumătate un borcan cu pulbere (obţinută prin măcinarea cu râşniţa electrică) de flori şi frunze de păducel, se completează volumul rămas cu alcool alimentar de 70 de grade, se închide ermetic borcanul şi se lasă să se macereze opt zile, după care se filtrează conţinutul. Tinctura rezultată se trage separat într-o sticlă închisă la culoare. La jumătate de litru de tinctură de păducel astfel obţinut se adaugă o linguriţă cu camfor, ce se va dizolva prin agitare. Din acest elixir se ia câte o linguriţă de trei-patru ori pe zi, pe stomacul gol.