de Mariana Borloveanu
- leacuri mănăstireşti
La sfârşitul toamnei avem prilejul să ne tratăm cu mere pădureţe, aşa cum străbunii noştri au făcut-o de veacuri. Pectina şi complexul de vitamine din fructele mici acrişoare contribuie la scăderea colesterolului şi în egală măsură la detoxificarea organismului, cât şi la stoparea tumorilor canceroase. Maica Teodosia de la Surpatele şi-a amintit o dietă cu carne friptă şi mere pădureţe, care vindecă ulcerul, dar şi alte boli precum diabetul sau afecţiunile digestive.
Pectina reduce colesterolul
Se ştie că merele sunt de departe cele mai consumate fructe din Europa şi cu precădere cultivate în România. Românii au fost cei care le-au răspândit în Europa, ajungându-se astăzi la peste 1.000 de soiuri de cultură. Mărul a fost cunoscut ca pom fructifer încă din Evul Mediu. Pentru oamenii din vremea aceea, acesta constituia o importantă componentă a hranei, şi asta datorită aportului caloric deosebit al fructului de măr.
Pe lângă merii din livezile românilor există şi o specie de măr pădureţ, pe care îl găsim de obicei la marginea pădurilor sau a poienilor din zonele de deal şi de munte. Efectul consumului de mere este acela de a scădea valoarea colesterolului la nivel hepatic, fiind benefic şi în afecţiunile cardiovasculare. Acest efect se datorează în primul rând fibrelor alimentare. Toate fibrele insolubile leagă LDL - colesterolul eliberat de ficat în tubul digestiv şi îl „mătură” afară din corp, fără a permite reabsorbţia lui atât de nocivă. Pectina, care este principala fibră solubilă, reduce producerea de LDL la nivelul ficatului. Principalele componente ale merelor pădureţe sunt: apă, zaharoză, celuloză, lignină, acizi liberi, pectine, materii grase, protide, săruri de potasiu, sodiu, siliciu, calciu, clor, fier, magneziu, brom, alumina, arsenic, sulf, mangan, cobalt, tanin, esteri amilici, vitaminele C, B1, B2, PP, A şi acid pantothenic. Consumul a trei mere pe zi determină scăderea colesterolului din sânge în procent de 10%-12%.
Ţin la distanţă ulcerul
Înainte, pe când oamenii nu aveau o alimentaţie diversificată, ci dimpotrivă una extrem de simplă, problemele digestive lipseau cu desăvârşire. Chiar dacă aceştia se hrăneau de obicei cu rădăcini, seminţe şi lăstari, ocazional mâncau şi carne, dar nu era preparată termic. Asociind carnea crudă cu merele foarte mici şi acre, cunoscute de noi sub denumirea de mere pădureţe, se obţinea hrana optimă pentru a avea un organism sănătos. Asta se întâmpla în perioada în care oamenii se împărţeau în două categorii, vânători şi culegători, deci hrana nu putea fi decât cea formată din carne şi vegetale. După zeci de mii de generaţii, omenirea a evoluat, fiind formată din agricultori şi păstori. Fără îndoială că şi modul de viaţă s-a transformat, astfel încât hrana s-a diversificat, fiind din ce în ce mai complexă.
Pe măsura acestor evoluţii, sănătatea oamenilor a început să se şubrezească, apărând boli dintre cele mai felurite. Cele mai chinuitoare erau afecţiunile stomacului, ajungându-se la ulcere şi chiar până la peritonite. Vracii vremii au găsit un remediu, şi anume acela de a combina carnea friptă cu salata de mere pădureţe. Cu această dietă s-a găsit cel mai eficient leac împotriva chinuitoarelor dureri provocate de ulcer, dar şi al altor tulburări de natură digestivă. Această dietă se ţine două luni întregi, cu trei astfel de mese pe parcursul fiecărei săptămâni.
Coaja împiedică dezvoltarea problemelor cardiovasculare
Consumând atât fructele în întregime, cât şi cojile sub formă de poame sau ceai, trebuie să ştim că merele pădureţe apără organismul de riscuri ale bolilor cardiovasculare, astm bronşic şi diabet zaharat mai eficient decât medicamentele. Unele studii au arătat că aceste fructe acrişoare inhibă dezvoltarea celulelor de cancer hepatic şi de colon.
Merele pădureţe au o puternică acţiune antioxidantă, deoarece conţin mulţi flavonoizi, şi prin aceasta preîntâmpină un mare număr de afecţiuni cronice şi degenerative.
Coaja merelor poate fi consumată ca atare sau sub formă de fiertură. Se fierbe un litru de apă de izvor, până când dă în clocot, apoi se adaugă coaja de la şase mere şi se mai fierb împreună timp de două minute. Se ţine ceaiul acoperit un sfert de oră, după care se bea pe parcursul unei zile. După o cură de 60 de zile, se continuă cu trei porţii de mere pădureţe pe zi (câte un măr înaintea fiecărei mese principale), timp de 30 de zile. Se reia această cură alternativă până la stoparea evoluţiei afecţiunilor canceroase.
Se spală bine un măr pădureţ, după care se şterge, astfel încât să fie bine uscat, apoi se taie în două şi i se scot mijlocul şi seminţele. În scobitura rămasă se pune floare de sulf şi se îmbină cele două jumătăţi, fiind legate cu ajutorul unei sfori. Se coace în cuptorul bine încins, timp de 20 de minute, apoi se zdrobeşte şi se amestecă bine, iar cu pasta obţinută se unge pielea afectată de scabie. În 24 de ore râia dispare definitiv.
• În cojile de măr există cantităţi mari de cvercitină, o flavonoidă cu acţiune antioxidantă puternică, ce amplifică acţiunea vitaminei C şi astfel protejează de cancer.