de Gabriela Niculescu

Laptele-câinelui este o plantă de fâneaţă şi păşune, cu o înălţime maximă de 40 cm. La rupere, tulpina secretă un suc lăptos, cu miros specific, ce pătează pielea. Pentru uz medicinal se recoltează planta întreagă, atunci când este înflorită, şi seminţele şi se prepară decoct. Pentru aplicaţiile externe, locale, se foloseşte, în mod direct, laptele secretat de plantă.

Are efecte antimicotice şi antieczematoase
Laptele-câinelui este o plantă toxică, ce conţine două substanţe active - acid euforbic şi euforbina, dar şi proteine, ulei volatil, lipide şi latex, cu puternice efecte antimicotice şi antieczematoase.
Din cauza toxicităţii sale, această plantă nu se administrează în terapii privind afecţiunile interne. Prin tradiţie, laptele-câinelui este folosit pentru tratarea unor afecţiuni ale pielii, cum ar fi negii, pecinginea, pistruii, petele de pe piele, mai ales cele de pe faţă. Preparată sub formă de decoct - 150 g de plantă la un litru de apă -, această plantă dă rezultate pozitive în tratarea fenomenelor de calviţie, oprind căderea părului şi fortificând rădăcina acestuia.
Extern, local, se foloseşte şi pentru tratarea unor dureri cauzate de suferinţele unor nervi, cum ar fi nervul sciatic.

• Sucul secretat de plantă, numit şi latex, este util şi în tratarea unghiilor afectate de onicomicoză.