Main menu

header

de Cătălina Tăgârţă

Durerile de cap pot apărea oricând şi oriunde. Nu ţin cont de agenda zilnică, nici de sarcinile noastre de zi cu zi. Problema s-ar rezolva rapid dacă am apela la un analgezic, pe care l-am găsi în cea mai apropiată farmacie. Însă, cum în ultima vreme din ce în ce mai multe persoane încearcă să aibă un stil de viaţă sănătos şi o alimentaţie naturală, ideal e să apeleze la remedii din natură pentru a scăpa de teribilele migrene. De aceea vă oferim câteva ponturi.

Ameliorează simptomele menopauzei
Deşi este prea puţin folosită în bucătăria românească, rodia are nenumărate efecte benefice, unul dintre cele mai importante fiind îndepărtarea migrenelor. Cum e posibil acest lucru sau cum trebuie procedat pentru a obţine efectul dorit?! Ei bine, se pare că rodia conţine o cantitate mare de estrogeni (1,7 miligrame la 100 g de rodie), ceea ce ajută la ameliorarea durerilor de cap, dar şi a simptomelor menopauzei, cum sunt bufeurile, palpitaţiile, iritabilitatea sau oboseala. În plus, se spune că rodia e simbolul antic al fertilităţii şi poate avea efect contraceptiv dacă e consumată în cantitate mare.

Mâncaţi câte un măr roşu dimineaţa
Însă natura are şi alte surse care pot veni de hac migrenelor. E vorba despre ceaiul de tei, care alungă, în plus, şi palpitaţiile, insomnia, anxietatea şi transpiraţia nocturnă, situaţii pentru care poate fi folosit şi cel de salvie. Mai mult, un pahar cu suc de roşii (proaspăt stors) poate fi un „medicament” excelent, întrucât vitaminele şi mineralele din suc vindecă durerea în mod natural. Însă dacă ştiţi că aveţi dureri de cap recurente mâncaţi în fiecare dimineaţă câte un măr roşu - descojit şi presărat cu foarte puţină sare.

Trucuri la îndemână pentru acasă
Dacă nu aveţi la îndemână niciunul dintre produsele prezentate anterior puteţi apela la trucuri simple. Împăturiţi un cub de gheaţă într-o batistă şi aplicaţi-l pe ceafă. Dacă durerea nu trece aplicaţi puţină gheaţă şi pe frunte.
De asemenea, masaţi tâmplele, gâtul şi fruntea. Tensiunea din muşchi şi problemele de circulaţie pot fi vinovate de apariţia migrenelor, de aceea unele persoane se simt mai bine după diferite tipuri de masaj.
Dacă vă aflaţi acasă, un alt truc ar fi să faceţi o baie călduţă - iar în încăpere să aprindeţi lumânări parfumate. Mai mult, nu ar strica nicio jumătate de oră de somn într-o cameră unde există linişte şi întuneric. Aromaterapia este o metodă străveche, folosită în tratarea durerilor de cap cauzate de stres. Preferabil este ca lumânările să miroasă a busuioc, lemn de cedru, iasomie sau grepfrut.

Înlocuiţi cafeaua cu sucuri naturale
„Cafegiii” înrăiţi ar fi bine să ştie că migrenele pot fi provocate chiar de această licoare energizantă, aşa că e ideal să reducă la maximum consumul sau să o înlocu-iască fie cu suc proaspăt, fie cu ceai verde sau negru. Şi dulciurile pot face minuni, dar nu trebuie consumate în exces. Adică, dacă aţi mâncat toată ziua prăjituri, nu vă aşteptaţi ca acest truc să funcţioneze.

• Durerile severe sau cele acompaniate de probleme de vedere, ameţeală sau imposibilitatea de coordonare sunt posibile semne ale unor boli mai grave şi necesită evaluarea unui profesionist.

Pont! Nu uitaţi să vă relaxaţi, căci migrenele sunt provocate adesea de stres, şi să beţi multă apă (deshidratarea este de multe ori o cauză obişnuită a durerilor de cap).