Main menu

header

de Cristina Cristache

Transpiraţi excesiv chiar şi în timpul iernii şi nu ştiţi ce deodorant-minune să mai folosiţi pentru a nu irita simţurile olfactive ale celorlalţi? Ei bine, există două cauze: ori suferiţi de o afecţiune a glandelor sudoripare, şi anume hiperhidroza, ori nu folosiţi produsul potrivit pentru reglarea sudoraţiei. Oricare dintre ele v-ar face zile negre, natura are remedii.

Sudoarea este bună
Sudoraţia este un proces fiziologic manifestat atunci când corpul se încălzeşte, pentru a-i regla temperatura internă la 37°C sau atunci când se elimină toxinele rezultate în urma arderilor metabolice. Pe cât de dizgraţios ar părea, sudoarea face bine pielii, pe care o hidratează şi o curăţă de celulele moarte. În plus, nu transpiraţia este cea care miroase. În momentul în care este secretată, aceasta este inodoră, reprezentând 99% apă şi 1% alte substanţe şi minerale, precum sodiu, potasiu sau fosfor. Ceea ce îi modifică mirosul este contactul cu bacteriile de la suprafaţa pielii, care încearcă să o descompună.

Îmbrăcămintea sintetică accelerează transpiraţia
Aveţi grijă ce purtaţi ca să nu degajaţi o olfacţie supărătoare! Articolele vestimentare trebuie să fie curate şi clătite cu apă din belşug, deoarece sudoraţia, în contact cu pielea şi cu hainele pline de bacterii sau urme de detergent, poate accentua mirosul. În plus, îmbrăcămintea sintetică accelerează transpiraţia, în timp ce cea din fibre naturale, precum bumbacul sau inul, o inhibă. La fel se întâmplă în cazul hainelor sau al încălţămintei prea strâmte.

Arborele de ceai reconfortează picioarele
Deoarece neutralizează pH-ul, împiedică bacteriile să se înmulţească arborele de ceai reconfortează pielea. Aplicarea este simplă, puteţi folosi o dischetă demachiantă îmbibată în oţet de mere, cu care să tamponaţi zona axilelor. La fel de utile sunt şi uleiurile parfumate de salvie, lavandă şi rozmarin.
Tinctura sau crema pe bază de hamamelis vă poate ajuta şi ea dacă vă ungeţi la subraţ. Aceasta din urmă dezinfectează şi lasă o aromă proaspătă.
Arborele de ceai se numără printre remediile cu cele mai bune rezultate în cazul sudoraţiei abundente şi urât mirositoare, datorită acţiunii antibacteriene, dezinfectante, dar şi antiperspirante.
Doar câteva picături de ulei de arbore de ceai, puse în 20-30 ml de apă, se pot transforma într-un deodorant natural numai bun de folosit pe axilă şi pe picioare ori de câte ori simţiţi nevoia de un plus de prospeţime.

Piatra de alaun, mineralul care „omoară” mirosul neplăcut
Numită în popor piatră acră, piatra de alaun este un element anorganic, sub formă de cristal, compus dintr-un amestec de sulfat dublu de aluminiu şi potasiu. Aceasta este una dintre cele mai populare recomandări pentru cei care vor să elimine mirosul de transpiraţie, deoarece reprezintă un deodorant corporal mixt, folosit nu doar pentru că anulează mirosurile neplăcute, ci şi pentru că absoarbe umezeala. Atunci când intră în contact cu apa, lasă pe piele un strat fin de săruri care împiedică dezvoltarea bacteriilor responsabile de transpiraţia urât mirositoare.

Bicarbonatul de sodiu elimină chiar şi izul de usturoi
Cunoscut şi folosit de pe vremea bunicilor, bicarbonatul nu şi-a pierdut nici acum statutul de „bun necesar” în bucătăria fiecăruia. Pe lângă faptul că elimină arsurile stomacale şi albeşte dinţii, se poate utiliza şi pentru a vă scăpa de mirosurile deranjante. Acesta distruge bacteriile şi inhibă acţiunea glandelor sudoripare. De folosit cu încredere după baie, aplicându-se la axilă şi chiar pe picioare. Dacă umezeala este abundentă hidrataţi-vă cu ceai de salvie, în doze mici, sau delectaţi-vă papilele gustative cu un suc de roşii, asezonat cu frunze proaspete de salvie.

Parfumul din comerţ poate dăuna

Ştiaţi că peste 90% dintre parfumurile disponibile pe piaţă sunt de origine petrochimică şi pot dăuna atât pielii, cât şi organismului în sine? În afară de alergii şi iritaţii, acestea pot provoca astm, dureri de cap, greţuri, ameţeli, probleme oftalmologice, dereglări hormonale şi chiar afecţiuni ale sistemului nervos sau cancer de sân. Ei bine, pentru a evita expunerea la cele peste 5.000 de substanţe chimice care se regăsesc frecvent în compoziţia parfumurilor sintetice, cumpăraţi esenţe şi parfumuri bio sau eco şi nu vă feriţi de parfumurile naturale solide; veţi fi uimiţi de aroma şi de rezistenţa lor. Preparaţi-vă propriul parfum, reţeta e simplă! Aveţi nevoie de uleiuri esenţiale sau parfumate, alcool pur, apă distilată, o sticluţă cu atomizor, un recipient din sticlă sau din plastic în care să faceţi amestecul şi glicerină. Cantităţile ideale sunt: 15%-30% ulei esenţial, 70%-80% alcool pur şi 5% apă distilată sau apă de izvor îmbuteliată. Amestecţi şi lăsaţi preparatul obţinut cel puţin 48 de ore să se odihnească, după care adăugaţi câteva linguriţe cu apă distilată, pentru a domoli mirosul mult prea puternic. Nu uitaţi că uleiurile esenţiale vă vor îmbunătăţi starea de spirit, mai ales iasomia, care reduce neliniştea, menta, care ajută memoria, portocala alungând nervii, iar rozmarinul făcându-vă să fiţi încrezători!

• Piatra de alaun nu blochează porii, lăsând pielea să respire şi protejând-o de iritaţii.
• Evitaţi consumul exagerat de usturoi, ceapă, alimente prăjite, ouă, ficat, carne de vită, varză, conopidă, alcool, cafea şi ceai negru, deoarece, în momentul arderilor, acestea degajă anumite gaze care modifică negativ mirosul corpului.

Ponturi!
- Zeama de lămâie aplicată pe axilă elimină mirosul şi reîmprospătează pielea;
- Pentru ca parfumul să reziste mai mult, adăugaţi în el o linguriţă cu glicerină.