de Gabriela Bunea
Priboiul, cunoscut şi sub denumirea de floarea Raiului, este o plantă medicinală din flora spontană din Europa, iar la noi în ţară este întâlnită în zonele uscate, umbroase şi răcoroase, pe soluri din zona montană şi subalpină. Se găseşte şi în bazine compacte, mai ales pe Valea Cernei, Baia de Aramă şi Tismana.
Conţine ulei volatil, vitamine şi minerale
Priboiul este una dintre cele mai bune plante din fitoterapia românească, benefic pentru tratarea diverselor afecţiuni. De la priboi se utilizează numai partea aeriană a plantei, care se recoltează în timpul înfloririi, între lunile iunie şi octombrie. Planta conţine diverse substanţe active, precum ulei volatil, tanin, vitaminele A, B şi C, dar şi minerale (calciu, potasiu, fier, fosfor, magneziu şi germaniu), care au un efect foarte puternic de stimulare a oxigenării celulare, fiind foarte bună pentru vindecarea tumorilor maligne, dar şi benigne. Ceaiul, infuzia, decoctul şi pulberea din plantă sunt recomandate atât pentru tratament intern, cât şi extern.
Se beau patru căni cu infuzie pe zi
Această plantă şi-a câştigat celebritatea în urma cazurilor spectaculoase de vindecare a cancerului. Priboiul este excelent pentru tratarea diverselor forme de cancer, precum cel pulmonar, mamar, de col uterin, de piele, dar şi cel laringian, bucal sau intestinal. În aceste cazuri se vor bea patru căni cu infuzie pe zi, cu înghiţituri mici, iar extern, precum în cazurile de cancer de piele, se pot pune cataplasme cu tulpini crude de plantă. În toate cazurile de cancer, tratamentul cu infuzie trebuie însoţit şi de un regim alimentar corect, cu mai puţină carne şi cu un aport de sucuri naturale, legume, fructe şi cereale integrale.
Regenerează sistemul nervos
Sindromul de oboseală cronică va dispărea dacă ţineţi o cură de două luni cu infuzie concentrată de plantă. Acest tratament are efect sedativ, favorizează regenerarea sistemului nervos şi ajută la îmbunătăţirea tonusului psihic. Tratamentul este recomandat şi pentru tratarea depresiei şi a asteniei de primăvară şi toamnă.
Previne problemele vasculare
Tratamentul cu infuzie de priboi are un uşor efect hipoglicemiant, măreşte diureza şi previne apariţia problemelor vasculare cauzate de diabet. Se vor bea două sau trei căni cu ceai pe zi, în cure de 30 de zile, urmate de două săptămâni de pauză.
Vindecă afecţiunile intestinale
Diareea, colita de fermentaţie sau alte afecţiuni cronice intestinale se pot vindeca cu infuzie de priboi. Pentru efecte rapide se va bea un litru de ceai pe zi. Pulberea de priboi, administrată în cantitate de două linguriţe pe zi, este un excelent adjuvant împotriva dizenteriei.
Tratează hemoragiile interne
Această plantă este un foarte bun adjuvant pentru tratarea ulcerelor hemoragice şi a hemoragiilor interne. Infuzia, administrată în doze mari, câte patru căni pe zi, este recomandată pentru a opri hemoragiile, deoarece are un efect de coagulare a sângelui.
Vindecă tuberculoza
Tuberculoza, chiar şi în fazele avansate, dar şi infecţiile pulmonare se tratează foarte bine cu ceai de priboi. Se utilizează ceaiul în cure de două sau de trei săptămâni, timp în care se beau trei sau patru căni pe zi. Ceaiul are rolul de imuniza organismul şi de a inhiba dezvoltarea microorganismelor patogene.
Stimulează fertilitatea
Infertilitatea este o problemă de cuplu, care poate fi prezentă atât la bărbaţi, cât şi la femei. Priboiul este o plantă foarte bogată în fitohormoni, în special în fitoprogesteron, dar şi în oligoelemente care au efecte pozitive asupra fertilităţii, cum ar fi zincul şi germaniul. Aceste substanţe speciale devin utile în tratarea infertilităţii feminine, dar şi masculine.
Extern, elimină aftele, cataracta şi hemoroizii
Bolile oculare, precum cataracta, blefarita sau conjunctivita se pot ameliora dacă se fac spălături cu infuzie de priboi. Se vor spăla ochii cu această infuzie de două ori pe zi. În cazurile de herpes ocular, infuzia se foloseşte sub formă de comprese, care se pun pe pleoapele închise, de două sau trei ori pe zi, timp de 50-60 de minute. Stomatitele şi aftele bucale se vindecă dacă vă clătiţi de trei ori pe zi, timp de cinci minute, cu decoct de priboi. Tratamentul este foarte bun şi pentru tratarea micozei bucale, deoarece planta are efecte antiinflamatoare şi cicatrizante, calmând în acelaşi timp senzaţia de usturime. Epistaxisul (hemoragia nazală) se tratează tot cu această plantă. Într-o cană cu decoct concentrat de priboi se adaugă o linguriţă cu sare şi se amestecă foarte bine. Din soluţia obţinută, cu ajutorul unei pipete se pun câteva picături în nara care sângerează. Băile de şezut cu decoct de priboi (un litru de decoct la cinci litri de apă), timp de 20 de minute, sunt recomandate pentru tratarea hemoroizilor, chiar şi a celor sângerânzi. Decoctul are un efect puternic antiinflamator şi cicatrizant.
Procesul de uscare a plantei trebuie să se facă foarte rapid, pentru a nu se încinge, în spaţii umbroase şi bine aerisite, în strat subţire. Deoarece are un conţinut crescut de apă, planta trebuie întoarsă de pe o parte pe alta cel puţin o dată pe zi. În cazul în care se utilizează planta proaspătă, sucul va fi extras în maximum două sau trei ore de la culegere.
• Deşi este o plantă cu efecte puternice, priboiul este aproape lipsit de reacţii adverse. Totuşi, administrarea ceaiului este contraindicată bărbaţilor care au probleme cu prostata, deoarece poate agrava boala, producând iritaţii sau chiar mărirea în volum a prostatei. De asemenea, planta este contraindicată copiilor şi femeilor însărcinate.
Ponturi!
- Dacă aveţi probleme cu ţânţarii, rupeţi câteva frunze de priboi şi frecaţi-le pe piele (mirosul specific alungă aceste insecte);
- Seva proaspătă de plantă este recomandată ca adjuvant în durerile reumatismale;
- Pentru ceai nu se foloseşte apă de la robinet, ci doar apă plată sau apă de izvor, care nu trebuie să fie mai veche de 48 de ore.