Main menu

header

de Cătălina Tăgârţă

Simptomele sindromului de intestin iritabil pot fi declanşate de anumite alimente (în general de cele care conţin gluten sau lactoză), de stres sau de anumite bacterii. Afecţiunea, ce nu produce leziuni la nivelul colonului, se tratatează foarte uşor, natural.

Flori de salcâm pentru colici
Mai întâi e nevoie să se adopte un regim alimentar sănătos şi echilibrat, bazat în special pe fibre (cereale integrale, fructe şi legume), consum adecvat de lichide şi activitate fizică moderată. Apoi, există numeroase plante care pot fi de ajutor pentru zilele în care se instalează simptomele. E vorba despre mentă, ghimbir, coriandru, muşeţel, fenicul, chimen ori flori de salcâm.

Chimenul echilibrează flora intestinală
O cană sau două cu ceai de mentă, băute în ziua în care apare starea de rău, au rolul de a relaxa intestinele, de a reduce spasmele intestinale, de a ameliora durerilor şi flatulenţa. Şi ghimbirul calmează problemele digestive în scurt timp, însă în acest scop sunt recomandate patru-şase căni cu infuzie pe zi.
Coriandrul are efect puternic carminativ şi este spasmolitic. Se recomandă consumul a una-trei căni cu infuzie fierbinte de seminţe de coriandru.
Feniculul poate fi folosit în caz de balonare, flatulenţă, calmarea colicilor sau arsurilor stomacale. Pentru colici e bun şi ceaiul de flori de salcâm. Chimenul echilibrează flora intestinală şi ameliorează simptomele de intestin iritabil, mai ales a diareii.

• Pentru reducerea stresului, anxietăţii şi eliminarea manifestărilor bolii puteţi apela şi la yoga, masaj, meditaţie şi alte terapii de relaxare.