Fiind declarată monument al naturii, „iarba îngerilor” este ocrotită prin lege, la specia spontană nu este admisă recoltarea plantelor, pentru a evita dispariţia lor din natură. Popular, ea mai este cunoscută sub denumirile de: aglică, angelină, anghelică, antonică, buciniş, cucută mare, fiind considerată în tradiţia românească o plantă cu însuşiri magice.
Folosită în mănăstiri din Evul Mediu
Antonica a fost cultivată în grădinile mănăstirilor încă din Evul Mediu, fiind recomandată pentru proprietăţile sale medicinale şi condimentare şi pentru aroma deosebit de plăcută, cu gust dulce-amărui. Multiplele proprietăţi terapeutice ale ierbii îngerilor, valorificate în diferite forme de utilizare internă şi externă, se datorează compoziţiei chimice speciale (uleiuri eterice, cumarine şi furano-cumarine, acizi organici, acizi graşi, taninuri, substanţe amare, rezine, glucide, vitamina B etc.).
Sedativ al sistemului nervos
Datorită angelicinei conţinute, antonica este un bun sedativ al sistemului nervos şi totodată acţionează ca antinevralgic, antiisteric, analgezic şi antispastic. Planta stopează palpitaţiile, calmează şi readuce la normal bătăile inimii, dar constituie un energizant de nădejdie în anemie şi în convalescenţă.
Reduce frecvenţa bolilor cu 50%
O dată cu venirea frigului, aparatul respirator are de suferit. Decocturile din rădăcini şi seminţe uscate provenite de la angelică sunt adevărate balsamuri în astm bronşic, 
bronşite cronice, epidemii de gripă, tuse, febră, tuberculoză, fortificarea bronhiilor, sinuzită. De asemenea, uleiul volatil din seminţe luat în doze reduse, cât şi mestecarea seminţelor de trei ori pe zi reduc frecvenţa bolilor cu 50%.
Rezolvă tulburări de alimentaţie
Crampele stomacale, pe lângă stomacul deja suferind, conferă o stare de disconfort general. Proprietăţile terapeutice ale plantei se fac simţite şi în cazul bolilor aparatului digestiv, în gastroduodenită cronică, arsuri şi dureri stomacale, ulcer gastroduodenal, dispepsii de origine hepato-pancreatică, hepatite, ciroze, dischinezie biliară, vome spastice, colici, enterite, balonări, rectocolită ulcero-hemoragică şi constipaţii. Mai mult, iarba îngerilor stimulează secreţia pancreatică, fiind de mare ajutor în toate afecţiunile pancreasului. Pentru toate acestea se recomandă tinctura (câte o linguriţă de trei-patru ori pe zi, înainte de mese) şi decoctul din rădăcini şi seminţe. Pofta necontrolată de mâncare, ce duce la bulimia pe fond nervos, este calmată cu pulbere din rădăcini şi seminţe uscate şi măcinate fin, ce se ţine sub limbă timp de cinci minute.
Indicată în paralizii
Contra afecţiunilor sistemului nervos, angelica acţionează în: astenie fizică şi intelectuală, sindrom isteric neuroastenic, nevralgii, agitaţie nervoasă, labilitate psiho-vegetativă, stres, migrene, oboseală, surmenaj, anxietate, stări depresive, excitarea funcţiilor cerebrale, dureri de cap, spasme de origine nervoasă, paralizie, epilepsie, rahitism. Pentru tratament se va ţine o cură de 30 de zile cu macerat din antonică, ţinut la rece. Acesta este eficient şi în reglarea ciclului menstrual, dismenoree, amenoree, leucoree, dureri menstruale, infertilitate, dereglări hormonale la femei şi tonic uterin (prin combinare cu ghimbir proaspăt).
Antidotul tenului gras
Datorită lactonelor macrociclice, iarba îngerilor este utilizată în cosmetică, planta fiind o componentă extrem de utilă în măştile cosmetice pentru tenul gras, seboreic şi cu pori mari. Masca se prepară sub formă de pastă din pulbere fin măcinată de angelică umectată, ce se ţine 30 minute pe faţă, eventual cu un adaos de muşeţel sau de sânziene galbene.
Aroma dulceţurilor
În alimentaţie, antonica se foloseşte ca legumă. Tulpinile şi frunzele fragede, tăiate în bucăţi de opt-zece centimetri, se fierb 10-20 de minute în sirop de zahăr şi se păstrează în borcane bine închise, pentru a fi consumate sub formă de conserve. O aromă deosebită o dă produselor de cofetărie (dulceţuri, prăjituri, bomboane), unde se folosesc tulpinile verzi, ce sunt înălbite concomitent cu peţiolurile.
Claudia Stan
Moduri de preparare
Infuzie din rădăcini, seminţe şi tulpini: o lingură cu plantă la 250 ml apă clocotită, se infuzează acoperit 10-15 minute şi se beau două-trei ceaiuri pe zi înainte de mese;
Decoct: o linguriţă cu seminţe de angelică se fierbe cinci minute, se infuzează acoperit şi se beau câte două căni pe zi, îndulcite cu miere de albine;
Macerat: 20 g de rădăcini şi seminţe (în părţi egale) de plantă la un litru de apă rece. Are efect în crampe stomacale, colici intestinale, vome, astenie, ameţeli, vertij, nevralgie şi afecţiuni ale glandei tiroide;
Tinctură (20 g de rădăcini, 100 ml alcool de 70 de grade): se lasă la macerat timp de zece zile şi se iau câte 10-20 de picături de trei ori pe zi, înainte de mese, într-o cură de 30 de zile;
Vin: 50 g rădăcini sau tulpini mărunţite macerate într-un litru de vin alb sec timp de 10-14 zile, ce se agită zilnic. Se strecoară şi se beau două păhărele de 100 ml pe zi înainte de mese;
Cataplasme din frunze de angelică, de rută şi miere de albine pentru răni provocate prin muşcături de câine sau de şarpe;
Comprese reci cu macerat din rădăcini proaspete sau frunze crude (50 g la litru) pentru plăgi, contuzii, ulceraţii, hemoroizi şi fisuri anale.
