de Diana Georgescu
Din ce în ce mai folosit şi în bucătăria autohtonă, chivesul sau arpagicul verde, ce aminteşte mai degrabă de iarba proaspăt cosită, este de fapt cel mai mic membru al familiei cepei. Are o aromă mult mai subtilă, ce derivă dintr-un ulei volatil, bogat în sulf şi comun familiei din care provine, dar mai atenuat şi mai subtil în cazul său, ceea ce îl face mai uşor de consumat în mod frecvent.
Scade glicemia
Ca şi sora sa, ceapa verde, arpagicul verde are proprietăţi antibiotice şi antivirale, fiind un protector al căilor respiratorii şi al plămânilor, datorită conţinutului de alicină. Cvercitina, un antioxidant puternic, ajută în combaterea tulburărilor circulatorii, a bolilor cardiovasculare şi a cancerului, iar conţinutul mare de clorofilă elimină din organism metalele grele şi alte substanţe nocive aflate în alimente sau în aer. Consumul zilnic ajută la o scădere semnificativă a glicemiei, iar în cazul arpagicului verde, acest lucru este mai uşor, o lingură cu plantă tocată fiind egală cu o lingură cu ceapă verde tocată.
Este considerat condiment
Frunzele sunt folosite proaspete, crude, tocate fin, la salate şi diferite preparate culinare. Gătite, ele sunt, de asemenea, utilizate în unele reţete de sosuri şi omlete. Frunzele de chives pot fi folosite pentru a decora salatele sau chiar în diferite feluri de mâncare. Chivesul este folosit în Europa Centrală la aromatizarea unor varietăţi de brânză, singur sau combinat cu alte ierburi aromate cum ar fi tarhon şi hasmaţuchi.
Are rude în toată lumea
Arpagicul verde (ciboulette, în franceză, sau schnittlauch, în germană) este o plantă aromatică din familia Alliaceae, ce este cultivată pentru frunzele ei folosite ca un condiment. Termenul românesc provine din limba turcă (arpacik) sau bulgară (arpagic). Denumirea arpagic creează confuzii, căci denumeşte, în acelaşi timp, bulbii mici de ceapă obişnuită, păstraţi ca sămânţă, pentru răsădire. Există câteva specii înrudite cu arpagicul şi folosite în bucătăriile din China, Tibet şi alte zone din Asia de Sud-Est. Aceste specii nu sunt disponibile în Europa. În China, frunzele proaspete şi fin tocate de „arpagic chinezesc” (Allium tuberosum, nativ din Himalaya) sunt presărate deasupra mâncărurilor, pentru un plus de savoare şi de decor. În Nepal, o plantă înrudită cu arpagicul „jimbu” (Allium hypsistum) este utilizată la aromatizarea mâncărurilor de legume. Deosebirea este că frunzele de jimbu pot fi utilizate şi uscate, prăjite în grăsime, pentru a-şi dezvolta aroma.
