de Mariana Borloveanu
- leacuri mănăstireşti
Eficienţa uluitoare a acestei plante face ca tratamentele cu preparate naturiste obţinute din brânca-ursului să vină în ajutorul persoanelor care doresc să aibă copii sau al celor care au dezechilibre hormonale majore. De asemenea, este una dintre puţinele plante care îi vin de hac stafilococului auriu, fiind şi un tonic al sistemului nervos central. Maica Cipriana de la Mănăstirea Sfânta Elena a aflat toate aceste leacuri într-un pelerinaj în Macedonia.
Tinctura ameliorează până la vindecare candidozele
Dintre toate formele de tratament, cea mai puternică este tinctura, care se obţine din seminţe şi din rădăcină. Se iau 10 linguri cu seminţe de brânca-ursului şi se râşnesc cu ajutorul unei maşini electrice de măcinat cafea, până când se obţine o pulbere fină. Acelaşi procedeu se foloseşte pentru măcinarea a 10 linguri cu rădăcină mărunţită. Se iau cele două pulberi obţinute din seminţe şi din rădăcina plantei, turnându-se întreaga cantitate într-un borcan de 1 kg, peste care se adaugă 500 ml alcool alimentar de 60 de grade. Se închide borcanul ermetic şi se lasă conţinutul la macerat vreme de două săptămâni, într-un loc relativ călduţ şi întunecos, având grijă să se agite borcanul din două în două zile. Se strecoară maceratul printr-un tifon, apoi se pune în sticluţe mici, de asemenea închise la culoare, care se păstrează în locuri răcoroase. Se administrează câte o linguriţă cu tinctură de brânca-ursului, diluată în 100 ml apă sau ceai neîndulcit, cu 15 minute înainte de fiecare dintre cele trei mese principale. Tratamentul durează 10 zile şi poate fi administrat din două în două luni. Acest remediu este eficient în tratarea tulpinilor de Candida albicans şi de Candida krusei, cât şi în impotenţa vasculară.
Pulberea, benefică în menopauză
Pentru obţinerea pulberii de brânca-ursului este nevoie de seminţe foarte bine uscate (se exclude cu desăvârşire uscarea la soare). Se iau cinci linguri cu seminţe şi se râşnesc timp de două minute, după care se pune întreaga cantitate într-un recipient care să se poată închide ermetic. Această cantitate se ia pe parcursul a 30 de zile, la orele la care organismul are nevoie de cele două gustări ale zilei, respectiv 10:00 şi 16:00. Pulberea poate fi dizolvată într-un pahar cu apă, ceai sau compot. Tratamentul se face de patru ori pe an, respectiv în toate cele patru anotimpuri. Este un leac cu efect stimulent asupra secreţiei endocrine şi exocrine a ovarelor, pentru prelungirea ciclului şi întârzierea menopauzei.
Stârpeşte stafilococul auriu
Pentru bolile sistemului nervos, epilepsie şi tulburări depresiv-anxioase, tratamentul cu brânca-ursului se face după o schemă de tratament foarte exactă, iar pentru obţinerea unor rezultate favorabile este absolut necesar ca recomandările să se respecte întocmai. Timp de 30 de zile se va urma un tratament alternativ, astfel încât o zi se vor lua patru linguriţe cu pulbere de brânca-ursului, pentru ca în ziua următoare să se ia patru linguriţe cu tinctură obţinută din seminţe şi rădăcină ale aceleaşi plante. Orele de administrare a tratamentului sunt în fiecare zi aceleaşi: 6:00, 12:00, 18:00, 22:00, şi asta datorită faptului că această plantă acţionează scăzând presiunea arterială, mai ales prin vasodilataţie, la nivel periferic, având efect o perioadă limitată, şi la fiecare interval orar este nevoie de o nouă doză de plantă. Acest tratament se face de trei ori pe an, respectiv din patru în patru luni, având rezultate miraculoase şi în cazul infestării cu Staphylococcus aureus, Streptococcus pyogenes, Enterococcus fecalis, Listeria monocytogenes.
Cel mai puternic stimulent hormonal
Brânca-ursului este benefică deopotrivă pentru femei şi pentru bărbaţi, tratamentul cu această plantă fiind cunoscut pentru rezultatele sale în ceea ce priveşte creşterea numărului de spermatozoizi, a mobilităţii acestora şi a calităţii spermei, dar şi în rezolvarea problemelor de ovulaţie ale femeilor. Tinctura este un puternic afrodiziac, crescând considerabil fluxul de sânge de la nivelul aparatului genital. Brânca-ursului favorizează relaxarea mucoasei uterine la femei, mărind în acelaşi timp şi cantitatea de secreţii vaginale. Planta, considerată drept cel mai benefic remediu naturist pentru persoanele cu probleme de fertilitate, este unul dintre cele mai puternice stimulente hormonale naturale.
• Tratamentele susţinute cu brânca-ursului pot prelungi perioada ciclului menstrual chiar peste vârsta de 60 de ani.
Atenţie! Hipotensivilor li se cere precauţie
Persoanele care au probleme legate de tensiunea arterială trebuie să fie foarte atente dacă se hotărăsc să apeleze la aceste remedii naturiste, şi asta pentru că, imediat după administrarea tincturii sau pulberii de brânca-ursului, tensiunea scade destul de mult. Putem spune că aceste tratamente sunt recomandate mai degrabă hipertensivilor. Aceştia îşi vor regla tensiunea, dar vor dobândi şi echilibrul hormonal.