de Gabriela Niculescu
Alzheimerul este cea mai frecventă formă de demenţă, iar pentru a o preveni trebuie să adăugaţi în cafeaua de dimineaţă un praf de scorţişoară. Doi compuşi din scorţişoară, care dau acestui condiment un gust dulce caracteristic, ar putea oferi creierului o anumită protecţie împotriva maladiei Alzheimer.
S-a descoperit că doi compuşi din scorţişoară, aldehida cinamică şi epicatechin, pot să oprească procesul de formare a plăcilor de proteină TAU care declanşează această maladie neurodegenerativă la nivelul creierului.
Proteinele TAU formează acumulări şi depozite o dată cu înaintarea în vârstă, iar pacienţii cu Alzheimer prezintă mai multe astfel de depozite în comparaţie cu persoanele sănătoase. Aldehida cinamică previne aceste acumulări de proteine, prin protejarea contra stresului oxidativ. „Luaţi ca exemplu arsurile solare, o formă a stresului oxidativ. Dacă purtaţi o pălărie, puteţi să vă protejaţi faţa şi capul de oxidare. Într-un anumit sens, adelhida cinamică este un fel de pălărie”, au declarat cercetătorii americani.
Aliat de nădejde în caz de diabet de tip II
Totuşi, savanţii americani consideră că mai au mult drum de parcurs înainte de a şti cu certitudine care este totalitatea efectelor scorţişoarei asupra corpului uman. De aceea, oamenii nu ar trebui să încerce să consume cantităţi mari de scorţişoară.
Scorţişoara ar putea avea şi alte efecte benefice, nu doar asupra sănătăţii creierului. Alte studii au indicat faptul că această substanţă poate să scadă glicemia persoanelor cu diabet de tipul II atunci când este administrată ca supliment pe lângă tratamentul standard, afirmă cercetătorii.
Ingredient pentru longevitate încă din Antichitate
Vracii din întreaga lume au folosit scorţişoara ca pe un ingredient ce menţine organismul vitalizat vreme îndelungată. Un ceai pe zi cu miere şi scorţişoară încetineşte procesul de îmbătrânire. La trei ceşti cu apă caldă, nu fierbinte, se pun patru linguri cu miere şi o lingură cu scorţişoară. Se bea câte un sfert de cană de patru ori pe zi, iar în timp veţi observa că până şi pielea se va menţine elastică şi catifelată, iar tonusul va fi unul ridicat.