Main menu

header

de Gabriela Niculescu

Durerea fizică nu-i este străină aproape nimănui şi, fie că o simţiţi ocazional sau în mod constant, ea face parte, din păcate, din viaţa dumneavoastră. V-aţi gândit însă vreodată că, deseori, durerile provin de la excesul de alimente sau de la alegerile alimentare nesănătoase? Anumite alimente sau excese contribuie efectiv la durerea fizică. În acelaşi timp, există în jurul dumneavoastră alimente care ajută la atenuarea durerii, mai eficace decât un medicament.

Cireşele negre au efect similar aspirinei
Proaspete sau congelate, cireşele negre conţin o mulţime de antioxidanţi care înving durerea. De asemenea, cireşele mai conţin şi antocianine, care acţionează la fel ca aspirina sau ibuprofenul în stoparea semnalelor de durere. Tot ele sunt o sursă de carbohidraţi ce oferă rapid energie şi sunt la fel de bune antiinflamatoare ca şi nucile. Mai mult, cireşele negre sunt şi o sursă importantă de proteine, iar toate aceste proprietăţi conlucrează pentru diminuarea durerilor fizice.

Susanul combate tensiunea musculară
Tahini este o pastă obţinută din seminţe de susan şi usturoi şi, datorită magneziului pe care-l conţine această compoziţie, este un bun analgezic pentru durerile de cap şi durerile musculare. Tahini combate tensiunea musculară mai rapid decât alte terapii complexe.
Apoi, cei mai mulţi oameni nu primesc suficient magneziu din dieta cotidiană, iar tahini vă ajută să îl obţineţi într-un mod delicios şi uşor. Puteţi să îl întindeţi pe pâine prăjită sau să-l presăraţi pe diverse mâncăruri, cum ar fi cartofi copţi.

Extractul de papaya, folosit şi în industria farmaceutică
Exoticul papaya conţine o enzimă denumită „papaină”, ce are un impact uriaş asupra durerii. Medicii au decis să îl folosească la diferite preparate medicamentoase injectabile, mai ales pentru combaterea durerilor de spate. Un castron mic cu papaya este eficient pentru calmarea durerilor sporadice şi în acelaşi timp vă asigură necesarul zilnic de antioxidanţi. Puteţi consuma papaya sub formă de suc, adăugat la salate, sau îl puteţi folosi ca ingredient de bază în obţinerea diverselor sosuri ce pot fi folosite la friptură.

• Cu cât alimentele sunt mai proaspete şi mai puţin procesate, cu atât efectul împotriva durerilor este mai mare şi mai rapid.