de Daniela Anton
În timpul verii preferăm să consumăm băuturi reci şi îngheţată sau să folosim aparatele de aer condiţionat, sperând că astfel vom suporta mai uşor temperaturile ridicate. Dar acestea pot provoca dureri şi infecţii în gât sau chiar pierderea totală a vocii. Şi astfel se ajunge la răguşeală şi laringită, pe care însă putem să le tratăm cu ajutorul unor leacuri naturiste. Iată câteva dintre ele.
Ceapă cu miere
Un remediu excelent este să tăiaţi un nap alb în rondele. Aşezaţi pe fiecare rondea puţină miere de albine, apoi lipiţi rondelele între ele. Legaţi rondelele unse cu miere de albine cu o bucată de material curată şi lăsaţi siropul să se scurgă timp de 12-14 ore. Luaţi câte o linguriţă din acest remediu de trei ori pe zi, împreună cu puţină apă caldă. Un alt leac este să administraţi o linguriţă cu zeamă de ceapă împreună cu o linguriţă cu miere de albine.
Smochine uscate şi migdale
Lăsaţi într-un pahar cu apă caldă două-trei smochine uscate şi două-trei migdale timp de două-trei ore. Apoi, pisaţi smochinele şi migdalele până obţineţi o pastă fină. Adăugaţi o linguriţă cu miere de albine şi luaţi acest amestec împreună cu o ceşcuţă cu apă caldă seara, înainte de culcare. Şi chimionul este foarte bun. Faceţi o infuzie cu o linguriţă cu chimion şi un pahar cu apă. Folosiţi acest ceai sub formă de gargară. Un alt remediu pentru a scăpa de răguşeală este sucul extras din zece frunze curate de busuioc sfânt (indian) amestecat cu puţină miere de albine, din care puteţi să consumaţi zilnic.
Turmeric şi lapte
Amestecaţi jumătate de linguriţă cu turmeric şi 250 ml lapte. Lăsaţi acest amestec pe foc cinci minute după ce începe să fiarbă. Lăsaţi să se răcească puţin şi adăugaţi jumătate de linguriţă cu zahăr. Administraţi acest remediu înainte de culcare, timp de două-trei zile. Şi gargara cu infuzie de pir este recomandată. De asemenea, scorţişoara poate fi de ajutor în caz de răguşeală. Amestecaţi într-un pahar cu apă câte o linguriţă cu scorţişoară şi o linguriţă cu nucşoară şi beţi în fiecare zi. Un alt leac naturist este să prăjiţi o bucată de fruct uscat de Terminalia belerica (se găseşte la plafar). Ţineţi acest fruct în gură până extrageţi tot sucul rămas. Eficientă este şi gargara cu suc de mentă amestecat cu sare şi apă.
Oţet de mere
Pentru tratarea laringitei, un remediu recunoscut este oţetul de mere. Se amestecă o linguriţă cu oţet de mere la jumătate de pahar cu apă. Se bea câte puţin la fiecare şapte ore. De asemenea, mai puteţi să turnaţi o cană cu apă clocotită peste un sfert de linguriţă cu ardei iute şi câteva picături de lămâie. Se amestecă şi se soarbe încet, cald. Şi inhalaţiile sunt recomandate pentru răguşeală. Se fierbe o oală cu apă şi se îndepărtează de pe aragaz. Se adaugă apoi două picături de ulei esenţial de muşeţel, trei picături de ulei esenţial de lavandă şi două picături de ulei esenţial de cimbru. Puneţi-vă un prosop pe cap, staţi deasupra oalei şi inhalaţi aburii. Gargara cu sare de mare şi apă poate fi folosită şi ea de mai multe ori pe zi, pentru calmarea gâtului. Şi ridichea neagră vă ajută. Curăţaţi şi tăiaţi în felii subţiri o ridiche neagră, pe care le puneţi apoi într-un vas de porţelan, cu zahăr între ele, şi lăsaţi până dimineaţa. Din acest remediu puteţi să luaţi câte cinci-şase linguri pe zi.
Infuzie de cimbrişor
Infuzia de cimbrişor este benefică în cazul laringitei. Se prepară dintr-o linguriţă cu plantă uscată la 200 ml apă fiartă şi se bea călduţă, câte o cană dimineaţa, pe stomacul gol. De asemenea, puteţi prepara infuzie de potbal. O linguriţă cu plantă uscată la o cană cu apă clocotită. Se poate îndulci cu miere sau zahăr şi se ia câte o linguriţă din oră în oră. Pentru un efect mai bun se poate amesteca şi cu flori de soc uscate. Şi teiul este un calmant recomandat în diverse afecţiuni. Ceaiul de tei cu lămâie are un efect pozitiv asupra infecţiilor laringelui şi mai ales în cazul răguşelii. Într-o ceşcuţă cu ceai de tei se stoarce sucul de la o jumătate de lămâie şi se bea dimineaţa (nu trebuie să mâncaţi nimic o jumătate de oră). Altă soluţie este să preparaţi infuzie dintr-o linguriţă cu flori uscate de tei într-o cană cu apă clocotită şi să adăugaţi o lingură cu sare. Se face gargară de trei ori pe zi.
Sirop de ghimbir
Siropul de ghimbir ajută la refacerea vocii. Se spală bine rădăcinile de ghimbir şi apoi se dau prin răzătoarea mică, după care imediat (ca să nu oxideze) se pun într-un borcan şi se adaugă deasupra miere. La o linguriţă cu ghimbir ras se pune o linguriţă cu miere. Se lasă să stea două săptămâni, după care se filtrează, obţinându-se un sirop semilimpede, cu gust puternic picant şi foarte parfumat. Se iau trei-patru linguriţe cu sirop pe zi. Şi ceaiul de ghimbir este excelent. Beţi în fiecare zi ceai de ghimbir călduţ.
Atenţie! Atunci când răguşeala nu cedează în trei săptămâni, trebuie consultat un medic la cabinetul ORL, deoarece se poate ajunge la afecţiuni grave, chiar şi la cancer de laringe.
Iată câteva sfaturi utile atunci când sunteţi răguşiţi: odihniţi-vă vocea cât mai mult cu putinţă. Evitaţi medicamentele decongestionante, acestea crescând riscul de prelungire a iritaţiei. De asemenea, evitaţi fumatul, cafeaua, consumul de alcool, băuturile acidulate şi mâncărurile fierbinţi. De asemenea, folosiţi umidificatoare pentru încăperi şi consumaţi cât mai multă apă. Chiar dacă sunteţi răguşiţi, evitaţi şoptitul.
Ingrediente: 1 pahar cu lapte cald, 1 gălbenuş crud, 2 linguri cu miere de albine.
Mod de preparare: se amestecă bine toate ingredientele şi se serveşte cald. Se bea cu înghiţituri mici, în 5-15 minute.